9259 vizualizări 13 feb 2018

"E o victorie mare şi o felicit din suflet, chiar i-am trimis un mesaj. M-am bucurat mult să văd că a reuşit şi ea. Aşa cum am mai spus, Şarapova a fost un nume mare în tenis şi mereu când jucam contra ei chiar ne dorim să câştigăm. Şi eu am făcut-o anul trecut pentru prima dată şi mă bucur că şi Monica a făcut-o", a declarat Simona Halep, pentru Digi Sport

Jucătoarea Monica Niculescu, locul 92 WTA, a învins-o, luni, pe rusoaica Maria Şarapova, numărul 41 mondial, cu scorul de 4-6, 6-4, 6-3, şi s-a calificat în turul secund al turneului de la Doha (Qatar), competiţie de categorie Premier 5, dotată cu premii în valoare de 2,6 milioane de dolari.

La primul meci jucat împotriva Mariei Şarapova, Niculescu şi-a adjudecat victoria în două ore şi 41 de minute de joc, într-o partidă în care a reuşit şapte break-uri şi şi-a cedat serviciul de şase ori. Românca a comis două duble greşeli şi a avut procentaje de reuşită la serviciu de 55 la sută cu prima minge şi 56 la sută cu cea de-a doua.

Următoarea adversară a Monicăi Niculescu va fi câştigătoarea dintre Fatma Al Nabhani (Oman, locul 520 WTA), beneficiară de wild card, şi Magdalena Rybarikova (Slovacia, locul 18 WTA).

Niculescu (30 de ani) şi-a asigurat un cec în valoare de 14.265 de dolari şi 60 de puncte WTA, în urma accederii în turul doi la Qatar Open. Prezenţa în optimi este premiată cu 27.790 de dolari şi 105 puncte în ierarhia de simplu.

Monica Niculescu li se alătură, astfel, Simonei Halep şi Mihaelei Buzărnescu în turul secund al turneului de la Doha. Marţi, vor evolua în runda inaugurală Irina-Camelia Begu şi Sorana Cîrstea.

Citește și: