1038 vizualizări 8 nov 2017

Apropiaţii tenisului, dar şi Federaţia Română de Tenis,  au postat, miercuri, fotografiile "proaspete" pe conturile de socializare, pentru a arăta "schimbarea la faţă" de la CNT - locul ales de multe ori pentru antrenamente de jucătorii români.


"Este un gest pe care federaţia îl face pentru marea noastră campioană , Simona Halep, care merită, cu certitudine, mult mai mult, pentru că vorbim despre o performanţă la care au visat, de-a lungul vremii, milioane de jucătoare, dar pe care au realizat-o atât de puţine jucătoare.

Am ales acest loc pentru că aici este casa tenisului românesc şi pentru că pe aici trec, în fiecare an, mii de jucători pentru care Simona este, şi trebuie să fie, un model. Îmi doresc ca toţi aceşti copii, aceşti tineri care vin să joace tenis pe terenurile de la Centrul Naţional de Tenis să vadă această imagine şi să-şi propună ca într-o zi să devină şi ei cei mai buni din lume. Tenisul românesc are nevoie de viitori campioni, iar Simona ne-a demonstrat tuturor că se poate" a declarat, pentru site-ul FRT, preşedintele George Cosac.

Citește și: