Hagi, ofertă ridicolă primită din Spania. Și Gigi Becali a fost interesat

Hagi, ofertă ridicolă primită din Spania. Și Gigi Becali a fost interesat

Evoluțiile lui Cristi Ganea din ultima vreme și convocarea la echipa națională l-au așezat pe fundașul stânga al Viitorului pe lista unor cluburi importante din Europa. S-a vorbit de Anderlecht, apoi s-a vehiculat interesul celor de la Malaga, club ce activează în La Liga. Spaniolii au trimis de curând o ofertă concretă către gruparea lui Hagi, suma înaintată fiind de 400.000 de euro, notează site-ul Prosport.ro.
Fotbalistul celor de la Viitorul a fost și pelista lui Gigi Becali, care s-a arătat impresionat de calitățile jucătorului și care a recunoscut că îl vrea, dar nu a ajuns la o înțelegere cu Hagi.
Ganea, în vârstă de 25 de ani, a fost titular integralist cu Armenia (1-0), în preliminariile Campionatului Mondial și a jucat 70 de minute în amicalul cu Chile (3-2). Sâmbătă seara, împotriva echipei FCSB (1-0 pentru Viitorul) a făcut din nou un meci foarte bun, trimițând din nou extrem de periculos din lovitură liberă, în minutul 58. El a înscris două goluri în acest sezon, ambele din lovitură liberă, unul împotriva formației Gaz Metan, în Liga 1, iar celălalt împotriva ciprioților de la Apoel Nicosia, în preliminariile Ligii Campionilor, care a fost și golul victoriei constănțenilor.

Din informațiile care au apărut în presă, Hagi ar cere 600.000 de euro pentru Ganea, jucător monitorizat și de alte cluburi din Spania, în condițiile în care
cota jucătorului, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.de, este de 1,2 milioane de euro.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
''Să-i fie țărâna ușoară!'' Dana Roba, mesaj neașteptat despre Daniel Balaciu. Cum a amenințat-o soțul...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Umilință maximă pentru noii Chefi la cuțite: Niște habarniști
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Un studiu arată ce se întâmplă chiar înainte de cele mai fericite momente din viață