582 vizualizări 9 oct 2017

"Am văzut multe poze pe Twitter, am văzut că multe jucătoare m-au felicitat, dar un mesaj deosebit a fost de la Serena Williams pe Instagram. A fost personal şi deosebit Au fost cuvinte foarte frumoase, poate a fost cel mai important mesaj pe care l-am primit, chiar nu mă aşteptam. Mi-a scris cuvinte frumoase. Eu nu am curajul să-i scriu atunci când a născut, dar am avut ocazia acum şi pot spune că e cea mai bună jucătoare din lume", a declarat Halep la conferinţa de presă organizată în salonul prezienţial din Aeroportul Henri Coandă, scrie Prosport. 

În urmă cu câteva zile, Simona Halep a făcut o  neaşteptată. Deşi s-au întâlnit pe teren, există o sigură jucătoare celebră de tenis cu care nu a vorbit niciodată. 

"Nu am avut niciodată un complex faţă de Sharapova, pur şi simplu nu-mi place stilul ei de joc. Cu Lucici-Baroni mi-e greu să joc. Îmi place să joc împotriva Carlei Suarez Navarro. Sharapova e singura jucătoare cu care nu am vorbit niciodată. Dar ea nu vorbeşte cu nimeni", a povestit Simona Halep, într-un interviu pentru TVR.

Halep şi Sharapova s-au întâlnit de opt ori până acum pe teren, însă românca a învins-o abia în al optulea meci, disputat în turneul de la Beijing, săptămâna trecută. 

Partida a durat o oră şi 14 minute. De-a lungul întâlnirii, Halep a servit doi aşi, nu a comis duble greşeli şi a avut procentaje de reuşită la serviciu de 77 la sută cu prima minge şi 64 la sută cu cea de-a doua. Românca a avut nouă posibilităţi de break, dintre care a concretizat cinci şi şi-a cedat serviciul o singură dată.

Citește și: