De pe primul loc în Liga I, Hagi anunță că nu pleacă de la Viitorul

De pe primul loc în Liga I, Hagi anunță că nu pleacă de la Viitorul
Publicat: 21/02/2017, 14:23

„Având în vedere că în ultima perioadă au apărut tot mai des, în mass-media, informații și speculații cu privire la plecarea mea de pe banca tehnică a echipei FC Viitorul, vreau să informez suporterii, mass-media și întreaga opinie publică din România că nu se pune deloc problema de așa ceva. Sunt angrenat cu echipa pe care o conduc în Play-Off-ul Ligii I Orange și orice energie se îndreptă doar spre acest obiectiv.

Orice informație apărută în mass-media sau comentarii ale unor terți despre plecarea mea de la club în acest moment sunt doar pure speculații și sunt neadevărate. Sper că am fost suficient de explicit pentru ca toată lumea să înțeleagă cum stau cu adevărat lucrurile. Cu respect, Gheorghe Hagi”, se arată în comunicatul respectiv.

După 24 de etape, FC Viitorul ocupă primul loc în clasamentul Ligii 1 – 15 victorii, trei remize și șase înfrângeri – la trei puncte în fața principalei urmăritoare, Steaua.

Gheorghe Hagi, ajuns la 52 de ani, ocupă funcția de manager tehnic al clubului Viitorul din 2014.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
''Să-i fie țărâna ușoară!'' Dana Roba, mesaj neașteptat despre Daniel Balaciu. Cum a amenințat-o soțul...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Umilință maximă pentru noii Chefi la cuțite: Niște habarniști
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Marea Britanie a intrat într-o recesiune „superficială”