CFR Cluj vrea să câștige titlul cu ajutorul Comisiei de Disciplină a FRF. Reacția dură a lui Gigi Becali: „Am spus că trebuie să mă lupt ca să nu ia ungurii titlul. Nu văd jignirea”

CFR Cluj vrea să câștige titlul cu ajutorul Comisiei de Disciplină a FRF. Reacția dură a lui Gigi Becali: Am spus că trebuie să mă lupt ca să nu ia ungurii titlul. Nu văd jignirea
Publicat: 19/04/2018, 22:59

Conform DigiSport, clujenii au depus un memoriu pentru sancționarea FCSB-ului. Clubul din Gruia a făcut referire la atacurile venite din partea FCSB, dar și la apelul venit pe ruta Becali-Petrescu.

În articolul 52, punctul 5 din Regulamentul Disciplinar, legat de „Comportarea jignitoare, calomnioasă și declarații care afectează imaginea fotbalului”, se precizează că astfel de abateri ar putea duce până la suspendări între 6 și 12 luni pentru oficiali și penalități sportive de la 5.000 la 300.000 de lei; În plus, „clubul de care aparține această persoană va fi sancționat cu scăderea a 3 puncte din cele obținute în campionatul în care participă echipa de categorie superioară”.

Printre declarațiile la care se referă clujenii se numără: „Cu CFR… Păi cu CFR să se dea lumea la o parte, că e Dan Petrescu acolo! El înjură pe toată lumea de familie pe acolo! Când nu primește penalty la mișto, zice că a venit în România pentru că el e mare:

„E ordin de zi, de la Orban (n.r. Viktor Orban, premierul Ungariei), ca CFR să ia campionatul în anul centenarului României. CFR este echipă ungurească. E rușinos să câștige ungurii în anul centenarului și de aceea mă lupt așa tare”, este o altă declarație aflată la dosar.

La auzul acestei plângeri, Gigi Becali a avut o reacție dură: „Te aștepți la orice de la ei. Periculos e că oamenii ăștia gândesc așa ceva. Nu poate avea finalitate. Am spus că în anul centenarului, eu român, trebuie să mă lupt ca să nu ia ungurii titlul. Eu nu văd jignirea. Le e rușine că-s unguri? Mie nu mi-e rușine că sunt român. Ce, i-am înjurat?!

E periculos că gândesc așa ceva. Nu poți pune în regulamente chestii care încalcă legea. Punctele se câștigă numai pe teren. Spune și TAS-ul. CFR e echipă ungurească. Nu e ură de rasă. Ei s-au supărat că l-am contactat pe Dan Petrescu înaintea meciului, spun că voiam să cumpărăm meciul. Dacă n-avem voie să mai vorbim cu lumea… Ești în România, te aștepți la orice. De ce ies acum? Asta e întrebarea. Dacă se întâmplă așa ceva… Mai e ceva normal în România? Se întâmplă orice în România”, a declarat finanțatorul FCSB pentru DigiSport.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un...
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
"Am călătorit în timp". Un profesor ieșit din comă spune că a fost în anul...
Detalii halucinante au ieșit la iveală în cazul presupusului criminal din Orhei. Bărbatul este bănuit...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Obligație FĂRĂ EXCEPȚII pentru proprietarii de locuințe din ROMÂNIA. Toată lumea trebuie să plătească
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Lovitura dură pentru TikTok! Comisia Europene suspendă noul program al platformei: ”Există riscuri pentru sănătatea...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani