Au fost alese următoarele orașe-gazdă ale Jocurilor Olimpice de Vară. Unul dintre ele este din Europa

Au fost alese următoarele orașe-gazdă ale Jocurilor Olimpice de Vară. Unul dintre ele este din Europa
Publicat: 01/08/2017, 07:23

Los Angeles a câștigat drepturile de organizare a Jocurilor Olimpice de Vară din 2028, după ce autoritățile au reușit să ajungă la un acord cu reprezentanții Comitetului Internațional Olimpic. După această decizie, este clar și cine va organiza Olimpiada din 2024, odată cu ieșirea orașului american din cursă. Ediția de peste șapte ani va avea loc la Paris.

Acordul dintre reprezentanții Los Angelesului și cei ai CIO vine după ce la începutul lunii membrii forului internațional au ales, prin vot, ca edițiile JO din 2024 și 2028 să fie găzduite de Los Angeles și Paris, urmând ca cele două să se decidă pentru care ediție optează. Din moment ce primarul orașului american a anunțat că a ajuns la un acord cu CIO privin organizarea ediției din 2028, înseamnă că Parisul rămâne singur în cursa pentru Jocurile din 2024.

Atât Los Angeles, cât și Paris au mai organizat ediții ale JO. Orașul european a găzduit competiția între 1900 și 1924, în timp ce metropola americană a fost gazda evenimentului sportiv în 1984 și 1932.

Până la Los Angeles și Paris, următoarea ediție a JO de Vară va avea loc în 2020, la Tokyo.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
''Să-i fie țărâna ușoară!'' Dana Roba, mesaj neașteptat despre Daniel Balaciu. Cum a amenințat-o soțul...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Legea care se aplică OBLIGATORIU în orice bloc din România. Asociațiile de PROPRIETARI nu o...
Muncă până la moarte. Raportul real dintre speranța de viață și vârsta de pensionare
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Un studiu arată ce se întâmplă chiar înainte de cele mai fericite momente din viață