Se schimbă harta României. Anunțul tranșant făcut chiar de președintele Iohannis. „Este SINGURA SOLUȚIE”

Se schimbă harta României. Anunțul tranșant făcut chiar de președintele Iohannis. „Este SINGURA SOLUȚIE
Publicat: 07/11/2017, 08:18
Actualizat: 07/11/2017, 08:53

„Acum, după zece ani de apartenență la Uniunea Europeană, cred că suntem cu toții conștienți că nu mai poate fi amânată o reformă administrativ-teritorială. Fără îndoială, aceasta este singura soluție pentru diminuarea decalajelor de dezvoltare între regiuni și singura prin care se poate asigura armonizarea economică și socială între acestea”, a spus Klaus Iohannis adăugând că aceste decalaje au apărut din cauza lipsei de viziune pe termen lung în ceea ce privește politicile publice.

În plus, președintele a pledat pentru o descentralizare reală a competențelor de la nivel central către autoritățile locale. „Dintre urgențe, descentralizarea este, după părerea mea, de departe una dintre prioritățile momentului. Acest proces, a devenit de-a lungul timpului, un subiect îndelung dezbătut și menționat, însă el nu a fost pus în practică din cauza, probabil, a superficialității cu care a fost tratat”, a spus șeful statului.

Klaus Iohannis a mai apreciat că proiectele pe termen lung din administrație trebuie să devină imune la schimbările de putere. „Vă spun, cât de poate de direct, că administrația publică are nevoie de o schimbare consistentă de paradigmă, bazată pe o viziune pe termen lung, care să nu mai sufere întreruperi determinate de, recunoaștem, cam frecventa schimbare a guvernanților”, a mai spus Iohannis.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din...
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Mesajul dureros al mamei care și-a pierdut fetița din cauza biluțelor magnetice: „Părinții să nu...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Încă o plamă grea din partea chinezilor! Au creat cel mai eficient motor din istorie!
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
E panică mare pe piața imobiliară. Se forțează creșterea prețurilor
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna