330 vizualizări 6 apr 2018

În general, de sărbători, ne putem bucura de toate produsele tradiţionale, cu menţiunea că trebuie să respectăm anumite reguli.

  • Să avem trei mese principale şi două gustari, iar cina să o luăm înainte de ora 20
  • Nu mâncăm mai mult de un fel la o masă principală
  • Minim 10-20 minute de mişcare, mers pe jos, după fiecare masă.

Ouăle încondeiate sunt nelipsite de pe masa de Paşte. După perioada de restricţie din timpul Postului, aceste produse aduc un aport de aminoacizi esenţiali şi pot fi consumate la micul dejun sau drept gustare, cu un muştar care nu conţine zahăr. Trebuie să respectăm o limitare cantitativă de maximum două ouă, deoarece gălbenuşul conţine o cantitate ridicată de colesterol.

Pasca creştinilor este o pâine rotundă şi dulce, gustoasă, plină de mirodenii şi condimente delicioase. Preparată cu brânză slabă de vaci, aceasta aduce un aport de proteine, dar ingredientele asociate, făina, zahărul, cresc cantitatea de carbohidraţi şi implicit valoarea calorică. Aceasta poate fi servită drept gustare alături de un iaurt cu grăsimi sub 2 %.

Cozonacul este, la fel ca şi pasca, o pâine dulce.  Poate fi pus pe masă în loc de pască sau împreună cu aceasta. Cozonacul reprezintă o imagine a sărbătorii, dar sunt bogaţi caloric. De aceea, trebuie savuraţi dimineaţa, cu un iaurt, sau drept gustare.

Mielul viu, nu friptura de miel, a fost considerat dintotdeauna un simbol al Mântuitorului Iisus. Carnea de miel poate fi consumată la mic dejun sau la prânz alături de o salată. Recomand să fie pregătită la cuptor, fără ulei adiţional. E de preferat să evităm să o mâncăm seara, deoarece este o carne grasă, greu de digerat.

Citeşte continuarea pe CSID!

Citește și: