1256 vizualizări 8 apr 2018

Nici măcar poveştile bătrâneşti care spun că trosnitul degetelor poate cauza artroză la bătrâneţe nu-i pot opri pe cei care au făcut din acest obicei un adevărat tic. 

Cu toate că este un obicei foarte des întâlnit, sursa sunetului scos de trosnitul degetelor a fost îndelung dezbătută de-a lungul anilor. 

În 1971, o echipă de cercetători de la Universitatea din Leeds a lansat ipoteza că sunetul este cauzat de spargerea unor bule formate în fluidul articulaţiilor. 

Totuşi, cercetări făcute la zeci de ani după lansarea teoriei din 1971, au demontat-o, arătând că bulele rămân în fluidul articulaţiilor chiar şi după ce degetele sunt trosnite. 

Vineeth Chandran Suja şi Abdul Barakat au decis să creeze un model matematic, în încercarea de a scoate la iveală, odată pentru totdeauna, originea acestui sunet. 

Într-un studiu descris în Scientific Reports, se arată cum Suja şi Barakat au utilizat atât reprezentările geometrice ale articulaţiei, dar şi ecuaţiile matematice, pentru a deduce modul în care este produs acest sunet. 

Ei au ajuns la concluzia că atunci când articulaţiile trosnesc, mici bule din fluidul articular sunt sparte, din cauza variaţiilor de presiune din fluid. 

Înlănţuirea acestor evenimente conduce la sunetul pe care-l cunoaştem cu toţii atât de bine. Astfel, se dovedeşte că teoria iniţială lansată de cei de la Univeristatea din Leeds este adevărată. 

Citește și: