Cea mai dureroasă afecțiune sexuală feminină. Cum se manifestă vaginismul și cum poate fi tratat

Cea mai dureroasă afecțiune sexuală feminină. Cum se manifestă vaginismul și cum poate fi tratat
Publicat: 05/03/2018, 17:00

Vaginismul este o disfuncție sexuală caracterizată prin contracția involuntară a treimii inferioare a mușchilor vaginali și a mușchilor din jurul vaginului.

Din cauza spasmelor involuntare ale musculaturii vaginale, apare senzația de usturime și o durere foarte intensă în timpul încercărilor de a avea contact sexual, ceea ce determină dificultatea sau chiar imposibilitatea penetrării.

De cele mai multe ori actul sexual este compromis. În același timp, potrivit sexologului Gabriela Marin, apare anticiparea durerii și implicit aversiunea față de de actul sexual. Este extrem de frustrant că din punct de vedere fizic să nu fii capabil să poți avea un act sexual împlinitor, afirmă specialistul.

„În cazul acestor contracții care apar involuntar, femeia nu are niciun control asupra mecanismului care-l declanșează și nici nu este conștientă de ceea ce se întâmplă. Este important să spunem acest lucru, deoarece multe femei se simt vinovate și rușinate de aceste probleme sexuale”, consideră sexologul Gabriela Marin.

Cauzele vaginismului

Cauzele acestei afecțiuni nu sunt pe deplin cunoscute. De obicei, este cauzată de un complex de factori fizici și emoționali și este agravată de reacția firească a corpului care încearcă să evite durerea.

Printre cauzele psihologice sunt:

  • frica
  • anticiparea durerii din timpului actului sexual
  • frica de a nu rămâne însărcinată
  • anxietatea sau stresul, vinovăția, traumele emoționale legate de viața sexuală
  • problemele care au legătură cu partenerul (abuz, indisponibiltate emoțională, teama de a fi vulnerabil etc)
  • evenimente traumatice (abuzul sexual sau emoțional, amintiri reprimate etc)
  • experiențe neplăcute din copilărie (părinți foarte rigizi, constrângeri religioase, expunerea la experiențe sexuale șocante etc.)
  • educație sexuală inadecvată, prea rigidă
  • frica femeii de a-și pierde virginitatea înainte de căsătorie

Dintre cauzele medicale, sexologul Gabriela Marin reamintește:

  • boli ale aparatului genital – infecții boli cu transmitere sexuală, boli inflamatorii ale zonei pelviene, probleme după naștere (dureri vaginale cauzate de o naștere naturală dificilă)
  • vârsta (menopauza și schimbările hormonale, lubrefierea vaginală redusă, atrofia vaginală)
  • disconfortul temporar
  • traume la nivel pelvian
  • abuzul fizic și sexual
  • efectele adverse ale medicației

Corpul anticipează durerea și, pentru a o evita, se declanșează contracția spontană a mușchilor vaginali. Astfel, sexul devine inconfortabil și dureros, iar penetrarea poate deveni foarte dificilă sau chiar imposibilă în funcție de severitatea contracției musculaturii pelviene și a mușchilor vaginali.

„Orice tentativă de penetrare determină o senzație dureroasă la nivel vaginal iar această durere întărește răspunsul reflex, ceea ce are ca efect contracția reflexă și mai puternică a mușchilor vaginali. Corpul experimentează o durere și mai mare și reacționează spontan contractând și mai puternic mușchii vaginali sau pubococcigieni. Se generează astfel ciclul durerii din vaginism. Totodată, vaginismul poate fi uneori declanșat chiar de lucruri simple cum ar fi un preludiu insuficient, lipsa lubrefierii sau anxietate, și este important să se înțeleagă că femeia nu este vinovată de ceea ce se întâmplă. Odată apărută această problemă, femeia nu are niciun control asupra ei, nu o poate provoca și nici nu o poate opri”, declară sexologul Gabriela Marin.

Există tratament pentru vaginism

Din păcate, medicii ginecologici nu diagnostichează această afecțiune, femeile ajungând la psiholog ca o soluție disperată pentru problema lor. Femeile ajung la psihoterapie după numeroase vizite la ginecolog, ne spune dr. Gabriela Marin.

Tratamentul vaginismului are o rată de succes foarte ridicată, între 80 și 100% dintre cazurile care apelează la psihoterapia cognitiv-comportamentală se vindecă complet după câteva săptămâni de tratament și nu necesită o intervenție invazivă.

Femeile motivate, fără complicații, au nevoie de obicei de 6-8 săptămâni pentru a-și rezolva durerile sexuale și problemele legate de realizarea unui act sexual.

Cercetările efectuate de psihologi indică eficientă următoarelor metode pentru tratarea vaginismului:

  • Tehnici de relaxare, tehnici pentru reducerea anxietății
  • Dilatarea vaginală
  • Desensibilizare progresivă, Hipnoza
  • Terapia sexuală orientată pe tratamentul vaginismului
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Inter Milano a sărbătorit titlul “Made in Romania”. Imaginile cu fotbaliștii care dansează pe piesa...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului