Cât rău ne pot face momentele de furie: „Frica se manifestă la nivelul stomacului și al rinichilor”

Cât rău ne pot face momentele de furie: „Frica se manifestă la nivelul stomacului și al rinichilor
Publicat: 22/04/2017, 19:13
Actualizat: 01/10/2018, 17:33

„Rostul bolilor fizice este acela de a conștientiza suferințele sufletești. De multe ori, nu dăm importanță unei suferințe sufletești, o ignorăm și credem că aceasta nu se poate transforma într-o boală fizică. Din contră, cu cât lăsăm mai mult timp o afecțiune sufletească netratată, cu atât mai intens va fi procesul de somatizare. Boala sufletească se va transforma în boală fizică, nu imediat, dar în câteva luni sau ani. Avem două posibilități de a trata suferințele sufletești și a le impedica să escaladeze în boli fizice: 1). prin tratament medicamentos, însă acesta nu descarcă emoțiile, ci doar le inhibă, iar la un moment dat există marele risc ca acestea să recidiveze sub o formă sporită. În timp, organismul va deveni imun la tratamentul medicamentos; 2). prin psihoterapie, cu ajutorul căreia putem identifica cauzele psihologice primare care au condus la această condiție”, consideră psihologul Laura Maria Cojocaru.

Frica – o îngrijorare simțită în legătură cu un pericol real sau imaginar. „Persoanele care simt frică sunt tensionate, lipsite de curaj, au o vulnerabilitate interioară, sunt focalizate mai degrabă pe așteptările celorlalți decât pe ale lor, simt că nu se pot baza aproape pe nimeni și nimic. Frica neprelucrată se manifestă la nivelul stomacului și al rinichilor, zona lombară, uneori și la nivelul gâtului, dacă are legătură cu ceva ce vrem să spunem”, consideră psihologul Cojocaru.

Neiertarea – apare ca o incapacitate de a merge mai departe, de a înțelege că oamenii sunt supuși greșelii. „Persoanele care nu iartă cred că răul produs nu se mai poate repara sau nu își doresc să încurajeze un comportament defectuos. Nu este vorba nici de acceptarea comportamentului, nici de încurajarea lui, ci de acea liniște interioară, care decurge din eliberarea minții de imaginea „răufăcătorului”, de atenția acordată propriei sănătăți și de direcționarea minții către căutarea de soluții. Uneori un rău produs nu se mai poate repara concret, pentru că nu putem da timpul înapoi, dar putem învăța să ne bucurăm de viață în continuare și să facem lucruri noi. Neiertarea slăbește sistemul imunitar și aduce boala. În general, partea afectată este inima”, afirmă specialistul.

Furia – o încărcare emoțională spontană izvorâtă adesea dintr-un sentiment de neputință de a mai schimba ceva sau de a accepta o situație de viață.„Persoana furioasă se simte invadată de ceva sau de cineva, se opune la anumite constrângeri venite de la o persoană sau situație, uneori se agață cu disperare de propriile convingeri, gândurile se amestecă, devin confuze. Atunci când descărcarea emoțională este reprimată sau exagerată, furia se manifestă adesea la nivelul ficatului, în special dacă are legătură cu critica celorlalți, deoarece acest organ are rolul de a neutraliza. Se mai poate manifesta la nivelul capului, cefei și picioarelor dacă are legătură cu neacceptarea, la nivelul stomacului dacă este în simbioză cu neputința, la nivelul mijlocului (spate) dacă are legătură cu lipsa de flexibilitate, sau poate declanșa chiar infecții în corp”, declară psihologulLaura Maria Cojocaru.

Nesiguranța – apare atunci când ne lipsesc certitudinile (reale sau imaginare) sau când ne pierdem încrederea în capacitățiile noastre. „Persoanele nesigure (cu încredere scăzută în sine), pun totul sub semnul întrebării, rămân în tipare vechi de comportament și gândire, pentru că au fost „testate” de alții, au o capacitate scăzută de discernământ și caută confirmări de la ceilalți pentru fiecare pas pe care-l fac. Nesiguranța se manifestă în planul fizic la nivelul stomacului, genunchilor, gleznelor, coloanei vertebrale, umerilor, gâtului (dacă este legată de credința că ar putea spune „prostii”)”, consideră specialistul.

Rușinea – declanșată de credința legată că părerea celorlalți este decisivă pentru a fi validat ca om în toate aspectele vieții. „De multe ori, cei care trăiesc sentimente de rușine simt că ceilalți îi judecă, că nu sunt suficient de buni, puternici, inteligenți, informați etc. Prin această atitudine ei pun pur și simplu puterea lor interioară în mâinile celorlalți. Rușinea afectează pielea, stomacul, picioarele sau coloana vertebrală”, adaugă Laura Maria Cojocaru.

Psihologul crede că atunci când boala decide să se manifeste în corpul nostru trebuie să ne schimbăm modul de gândire, să mergem pe firul timpului și să modificăm percepția și emoția din acel moment care a contribuit la declanșarea bolii.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Cum s-a îmbogățit peste noapte un cuplu de britanici! Cei doi au găsit un vas...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Oana Roman suferă din nou. Tragedie infinită, după ce şi-a pierdut mama: Să sărbătorești în...
Noi taxe și impozite. Românii care rămân cu mai puțini bani
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Nepotul lui Florin Salam, Adrian Petrache, reușită uriașă în carieră: "'Cu bucurie și recunoștiință, vă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Sateliții lui Elon Musk ar putea distruge câmpul magnetic al Pământului