Boala care nu doare, dar duce la orbire. 50% dintre persoanele afectate nu sunt diagnosticate

Boala care nu doare, dar duce la orbire. 50% dintre persoanele afectate nu sunt diagnosticate
Publicat: 22/04/2017, 18:30
Actualizat: 02/10/2018, 04:49

Glaucomul poate duce la orbire, dar, dacă este depistat din timp, poate fi oprit. Această afecțiune nu produce durere, bolnavii nu au simptome, cu excepția îngustării câmpului vizual, așa că de multe ori diagnosticarea se face târziu.. De aceea, recomandarea cea mai importantă pe care o fac medicii este controlul oftalmologic periodic, preventiv: înainte de 40 – o dată la 4 ani; între 40 și 54 de ani – o dată la 3 ani; între 55 și 64 de ani – o dată la 2 ani; peste 65 ani – anual sau chiar o dată la 6 luni.

„Vederea pierdută din cauza glaucomului nu poate fi recuperată. Boala este ireversibilă, nu poate fi vindecată, dar poate fi ținută sub control. De aceea, este esențial ca oamenii să meargă regulat la consultații, astfel încât medicul să poată prescrie tratamentul potrivit pentru stadiul în care se află boala în acel moment. Este foarte important, de asemenea, ca pacienții diagnosticați să revină la medic, pentru urmărirea bolii”, spune conferențiar doctor Vasile Potop.

Glaucomul reprezintă un grup de afecțiuni oftalmologice care, în majoritatea cazurilor, determină creșterea presiunii în interiorul ochiului. Acest proces duce în timp la afectarea nervului optic, deoarece presiunea intraoculară (PIO) crescută duce în timp la afectarea, pană la deteriorarea totală, a fibrelor nervului optic. Primele simptome apar abia după pierderea a 40% din fibre.

La debut, nu există niciun simptom. Vederea este normală, iar durerea este absentă. Atunci când afecțiunea avansează, vederea laterală începe să se deterioreze. Obiectele aflate în față pot fi clare, dar cele aflate la periferia câmpului vizual nu vor mai fi văzute. Dacă glaucomul este lăsat netratat sau nesupravegheat, câmpul vizual se îngustează , iar obiectele aflate în față nu vor mai putea fi văzute.

Există o serie de activități a căror dificultate în executare vă pot trage un semnal de alarmă.

1. Evitarea diverselor obstacole.

2. Să găsiți un obiect scăpat pe jos.

3. Cititul ziarului.

4. Urcatul scărilor.

5. Traversatul străzii.

6. Plimbatul după lăsarea întunericului sau pe teren denivelat.

7. Adaptarea vederii la lumină puternică sau slabă.

8. Recunoașterea feței unei persoane.

În plus, orice persoană care riscă să să dobândească această boală ar trebui să se testeze macar o dată la doi ani, mai ales după vârsta de 35 de ani.

Factorii de risc cei mai importanți sunt diabetul și istoric de glaucom în familie,presiunea intraoculară crescută (dar nici ea nu doare), vârsta și miopia severă. Boala poarte apărea și la cei care urmează un tratament cronic (prelungit) cu steroizi (sau cortizon)sau la persoanele care au suferit un traumatism ocular

În plus, ateroscleroza reprezintă un factor de risc pentru creșterea PIO. (presiunea intraoculară). De exemplu, fumătorii sau persoanele cu dislipidemii au o PIO mai mare decât persoanele sănătoase.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul...
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe...
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și...
Incredibil cine e Mihaela, fata care s-a aruncat de la etajul 15! Mesajul de adio...
Ce au stabilit judecătorii în cazul lui Vlad Pascu. Tatăl lui Sebastian Olariu, unul dintre...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Un inginer Boeing spune că producătorul american de avioane a ignorat îngrijorările legate de siguranţă:...
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
Pericol uriaș în TRANSILVANIA. Informațiile oficiale venite chiar astăzi, 18 APRILIE
Cîrstoiu: Nu mă retrag. Să anunțe Ciolacu că mă retrage. Nu iau bani, nu am...
Ce se întâmplă în aceste momente cu Naomy, personajul controversat și viral de la tv...
Mădălin s-a izbit de un copac când a aflat că iubita îl înșală! Ireal ce...
Tavi Clonda s-a săturat de jignirile din mediul online! Artistul intenționează să îi blocheze pe...
De ce Denisa Tănase nu a devenit mamă până la 37 de ani: " Îmi...
BANCUL ZILEI. Bulă îşi cumpără un taur viguros. Vine primarul:- Bulă, cât vrei pe el?
Corpul nu vrea de fapt să îmbătrânească, arată prima hartă a mușchilor umani