5 milioane de decese, evitate printr-o decizie simplă. Datele făcute publice de OMS

5 milioane de decese, evitate printr-o decizie simplă. Datele făcute publice de OMS
Publicat: 29/04/2017, 12:08

„Fiecare copil merită o șansă la viață sănătoasă, iar vaccinarea reprezintă un pas esențial pentru atingerea acestui obiectiv”, este una dintre principalele devize ale OMS. Organizația arată că peste 5 milioane de decese au fost evitate la nivel mondial prin intermediul vaccinurilor.

În ceea ce privește situația țării noastre, acoperirea vaccinală este principala problemă. Trendul descendent înregistrat în ultimul timp a condus la apariția epidemiei de rujeolă căreia i-a fost asociat, până în prezent, un număr de 23 de decese. Aceasta a determinat, totodată, scăderea ratei de vaccinare anti-rujeolică.

În aceste condiții, nu este de mirare că dintre cele aproape 5000 de cazuri de rujeolă, confirmate de către Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, 96% au fost confirmate la persoane nevaccinate. 2.64% din cazuri au fost înregistrate la persoane cărora le-a fost administrată doar prima doză din vaccinul RRO (rujeolă-rubeolă-oreion), în timp ce numai 1% din cazuri au fost raportate la persoane complet vaccinate (au primit ambele doze.

Mai mult, 18.19% din totalul îmbolnăvirilor s-au petrecut la copii sub 1 an, care sunt prea mici pentru a fi vaccinați – administrarea primei doze de vaccin RRO se face începând cu vârsta de 1 an.5

Vaccinarea nu este importantă doar pentru asigurarea imunizării fiecărei persoane, ci și în ceea ce privește consituirea unei bariere de protecție pentru persoanele vulnerabile care trăiesc în apropierea celor vaccinate (copii mai mici de vârstă care încă nu pot fi vaccinați, colegi sau alți copii care sunt alergici la vaccin, bătrâni cu sistemul imunitar slăbit).

Specialiștii OMS susțin că o importanță deosebită o are respectarea schemelor naționale de vaccinare. Acest lucru asigură protecția împotrvia bolilor care sunt prevenibile prin vaccinare. Unele dintre aceste afecțiuni, așa cum este tusea convulsivă, sunt mai periculoase dacă apar în primele luni de viață, în timp ce altele, inclusiv rujeola, tetanosul și difteria pot fi fatale la orice vârstă.

Recuperarea vaccinurilor care nu au fost făcute la momentul protrivit este, de asmenea, un punct esențial recomandat de OMS.

Bolile care pot fi prevenite prin vaccinare

Între bolile care pot fi prevenite prin vaccinare se numără difteria, pliomielita, variola. De-a lungul timpului au fost înregistrate mai multe situații în care vaccinul și-a dovedit această calitate de armă împotriva unui număr mare de boli care reprezentau o amenințare de sănătate majoră în Regiunea Europeană și la salvarea a milioane de vieți.

În cazul difteriei, în 1960, datorită introducerii vaccinării antidifterice în țara noastră, s-a înregistrat o scădere foarte mare a incidenței bolii. Ultimele cinci cazuri de difterie din România au fost înregistrate în 1989.

În ceea ce privește poliomielita, în România au existat mai multe perioade endemice, însă, datorită vaccinării, ultimul caz a fost înregistrat în 1992, la un copil care nu fusese niciodată vaccinat. La nivel mondial, incidența poliomielitei a scăzut cu aproape 99% din 1988, de la aproximativ 350.000 de cazuri la doar 37 în 2016, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății. În prezent, poliomielita mai apare în doar trei țări din lume, Pakistan, Afghanistan și Nigeria.

Și variola se află pe lista bolilor care au fost eradicate prin vaccin, printr-o campanie globală de vaccinare și supraveghere, ultimul caz fiind raportat în 1980.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Cum s-a îmbogățit peste noapte un cuplu de britanici! Cei doi au găsit un vas...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Va fi obligatoriu pentru mașinile pe benzină sau motorină. Intră în vigoare din 1 mai
Serviciul militar obligatoriu în România. Ce tactică adoptă țara noastră
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Sateliții lui Elon Musk ar putea distruge câmpul magnetic al Pământului