25 martie 201721:25644

Am dat startul la împădurit, în 2017: 6.000 de puieţi într-o singură zi, la Siliştea Gumeşti. VIDEO

Cu mic, cu mare, însoţiţi de părinţi, prieteni sau chiar patrupezi, peste 400 de voluntari au înfruntat vântul, sâmbătă dimineaţa, pe terenul din Siliştea Gumeşti unde, pe o suprafaţă de un hectar, au plantat 6.000 de puieţi forestieri. Specii de stejar, frasin de câmp, arţar, jugastru şi ulm de câmp au fost plantaţi sub sloganul „Plantăm! Îngrijim! Împădurim!”, în cadrul primei acţiuni de împădurire din acest an demarată de cei de la "Plantăm fapte bune în România".

Înainte de a porni la plantat, voluntarii, atât din comună, cât şi din cadrul companiilor care au ales să ia parte la iniţiativa naţională de împădurire şi anul acesta au primit instrucţiunile de bază. Printre coordonatori s-a numărat şi Mihai Enescu, inginer silvic. În video-ul de mai jos, acesta le explică voluntarilor paşii pe care trebuie să îi urmeze atunci când plantează un puiet.

Acţiunea reprezintă o continuare a plantării începute în toamna lui 2016, când 13.000 de puieţi forestieri au fost plantaţi pe o suprafaţă de două hectare.

Următoarea mobilizare civică va fi în toamnă, programată în 18 noiembrie în care sunt vizate 15 judeţe.

Gândul a lansat campania "România, treci pe verde!", un demers care îşi propune să treacă de graniţele formale ale jurnalismului şi să scoată românii din casă, unindu-i într-o comunitate căreia îi pasă de viitorul său. Or, viitorul fiecăruia înseamnă mai mult decât spaţiul său personal, înseamnă tot ceea ce-l înconjoară. Gândul vă invită să vă alaturaţi unei acţiuni ample şi pe termen lung de reîmpădurire a României, să construim un viitor curat pentru noi, copiii şi nepoţii noştri.

Prima iniţiativă naţională de împădurire, pe care Gândul a susţinut-o, a fost cea demarată de Asociaţia EcoAssist, "Plantăm fapte bune în România", pe 19 noiembrie, 2016, în opt judeţe ale ţării:  Buzău, localitatea Boboc, Călăraşi, localitatea Jegălia, Constanţa, localitatea Peştera, Dolj, localitatea Greceşti, Giurgiu, localitatea Gostinari, Iaşi, localitatea Leţcani, Teleorman, localitatea Siliştea Gumeşti şi Timiş, localitatea Utvin.

Echipa Gândul a fost atunci la Jegălia, judeţul Călăraşi, unde a luat parte la plantarea celor 29.000 de puieţi de salcie.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.