no author
Dragos Suciu
12193 vizualizări 23 iul 2017

La Ceru Băcăinţi se păstrează din moşi-strămoşi tradiţia înmormântării rudelor în fundul grădinii, pe un loc cosit, înconjurat de verdeaţă şi expus la soare. Localnicii nu sunt deloc supăraţi că nu au niciun cimitir şi nici nu pot concepe că acest obicei ar putea fi interzis, deoarece astfel pot ajunge mai uşor la locurile de odihnă ale celor dragi, având în vedere că localitatea se întinde pe o suprafaţă mare, iar unii au de parcurs 10 kilometri până în centrul de comună. Pe de altă parte, şi vârstnicii sunt împăcaţi cu gândul că rămân aproape de cei dragi, iar urmaşii lor pot ajunge mai uşor la ei pentru a pune o lumânare, a spune o rugăciune sau a vărsa o lacrimă. Doar dascălii, preoţii şi neamurile acestora au un loc comun de odihnă veşnică, fiind înmormântaţi în curtea bisericii, dacă îşi doresc.

Împotriva acestei practici nu este nici preotul care oficială slujbele religioase şi înmormântările.

”Având în vedere că nu avem cimitir în jurul bisericii, aşa s-au obişnuit oamenii, aşa au primit tradiţia din bătrâni. Dacă nu era creştineşte, nu se înmormântau. Nu este împotriva bisericii! Se numeşte cimitir familial. Sunt mai aproape de cei dragi, mai aprind o lumânare, mai spun o rugăciune. Mă cheamă la sfinţiri de cruce, amenajează ca un cimitir al casei. Acolo se face slujba şi acolo se înmormântează. Pe timp de iarnă e foarte greu, iar drumul inaccesibil. Anul acesta n-am avut înmormântări, iar anul trecut am avut patru”, a declarat preotul Remus Stoica.  

Slujba de înmormântare se ţine în casă şi grădină, durează circa o oră, iar la 40 de zile se organizează un parastas, se cumpără o cruce care se sfinţeşte, iar apoi se aşază la capul mormântului. 

Preotul Remus Stoica spune despre localnicii din Ceru Băcăinţi că sunt oameni muncitori, gospodari, cu rânduiala agriculturii, iar în sărbători îi vezi la târgul de animale. O parte dintre ei ţin şi rânduiala bisericii, însă există duminici în care doar zece credincioşi vezi la biserică, având în vedere şi distanţa mare pe care o au de parcurs o parte din ei.   

Ioan Trif, primarul din Ceru Băcăinţi, are 66 de ani, s-a născut în această comună şi nu ştie să fi existat vreodată cimitir. El susţine că bătrânii îşi aleg locul de veci în ultimii ani din viaţă - <<Aici să mă îngropaţi>> -, iar dorinţele lor sunt îndeplinite.  

”Nu a fost niciodată cimitir în comună, asta pot să declar şi în faţa Marii Adunări Naţionale. Oamenii nu îşi doresc cimitir, le cunosc mentalitatea, e complicat să-l iei de acasă şi să-l duci la cimitir. Conservatorismul funcţionează la Ceru Băcăinţi în mod special. Nu-i putem scoate dintr-ale lor. Ei trăind într-o zonă greu accesibilă, au găsit întotdeauna soluţiile cele mai uşoare. Caută să fie scutiţi de efort că e foarte greu de trăit la Ceru Băcăinţi. Ne-am mai procopsit cu nişte drumuri mai bunişoare, dar mai demult era noroiul atât de mare de trebuia să laşi carul acolo cu cereale, împotmolit în drum, şi veneai peste două trei zile să-l scoţi. Nu-ţi prea poţi permite să rămâi cu mortul blocat”, a spus Ioan Trif.

Iulian Badiu, un bărbat în toată firea, care s-a mutat la Alba Iulia pentru a-şi face şcoala, iar apoi a lucrat 15 ani în Spania, s-a întors în comuna natală. Şi el povesteşte că vede acest obicei ca pe oricare altul, fiind ”ceva normal, natural” şi spune că preferă să fie înmormântat la fel, ”când o fi să fie”.

”Străbunii mei sunt morţi de 50 de ani, sunt îngropaţi în grădină, dar nu mai ştim exact care e locul. Tot în grădină sunt îngropaţi şi bunicii şi tatăl meu. Toate înmormântările decurg la fel. Priveghiul ţine două seri. Mortul este ţinut în casă sau în anexe gospodăreşti, în funcţie de mărimea gospodăriei. Dimineaţa vin groparii şi încep să sape în fundul grădinii. Pământul e de multe feluri şi poţi da de piatră. Câteodată e greu că trebuie să sapi la doi metri şi ceva. Părintele vine la amiază, face slujbă, iar după aceea se face pomana. Sunt înmormântări la care numărul de persoane variază, între 200 şi 50. Vecinii tot timpul merg. Ar fi culmea să te îngroape în altă parte. Eu prefer la fel când o fi să fie”, a spus Badiu Iulian.

Oamenii povestesc că în comuna lor casele sunt răsfirate, pe dealuri, şi ar fi greu să duci mortul 4-5 kilometri, în vreme ce alţii consideră că ”mortul nu trebuie zgâlţâit pe pietre, podeţe şi gropi, ci trebuie lăsat liniştit”.

”Sicriul trebuie dus în linişte de rude, pe umeri, până la groapa săpată în grădină. Acolo îi plângem, le aprindem lumânări. Pomenirea lor o facem când ne este dor de ei, nu neapărat pe 1 noiembrie. Iar cei bătrâni ajung mai uşor la morminte, să-şi plângă morţii”, a spus o femeie.  

Localnicii fac mormintele din ciment sau piatră, după posibilităţi, iar alţii doar îngrădesc spaţiul pe care creşte iarba, şi pun o cruce la capul defunctului. Comuna Ceru Băcăinţi se află în Munţii Apuseni, fiind una dintre cele mai sărace din judeţul Alba, iar tinerii sunt tot mai puţini. Activitatea grădiniţei a fost suspendată, iar la şcoală merg până în 20 de elevi. Comuna este acum la nivelul demografic al anului 1850, iar locuitorii sunt mai puţini decât erau în 1900.  

 

 

Citește și: