27 martie 201719:113111

Vremuri periculoase

Hossein Askari, cunoscutul profesor de economie şi specialist în relaţii internaţionale de origine iraniană de la Universitatea George Washington, editorialist la Huffington Post, a oferit oficiosului Tehran Times un interviu incitant.

Profesorul Askari îi cunoaşte bine pe saudiţi, în al căror minister de Finanţe a lucrat în calitate de consilier în anii ’80, după un stagiu la FMI. Nu i-a părtinit niciodată pe  conaţionalii săi iranieni; dimpotrivă, analizele sale economice au fost mereu necruţătoare: “Ţara a pierdut treizeci de ani de la sfârşitul războiului iraniano-irakian. Iranul nu şi-a construit instituţiile de care avea nevoie. N-a rezolvat problemele legate de corupţie şi risipă. Iranul nu va deveni un gigant economic, dacă nu va dezvolta o viziune raţională pe termen lung, pentru transformarea economiei sale şi a sistemului social”.  
 
În interviul de ieri, Hossein Askari atrage atenţia asupra unui pericol major, acela ca – pentru a-şi consolida mandatul – preşedintele Trump ar putea să se angajeze într-o aventură militară cu Arabia Saudită, care să arunce în aer Orientul Mijlociu.

“Preşedintele Trump declara că va apăra Arabia Saudită de Iran şi de oricine altcineva, câtă vreme saudiţii vor plăti. Astfel de politică e una de mercenar (...). Eu cred că va veni în ajutorul saudiţilor dacă va exista o dispută cu Iranul. Cred chiar că saudiţii pot iniţia intenţionat un incident cu Iranul (...), cu scopul de atrage în conflict flota americană şi să pună Iranul sub avertisment. Cred, de asemenea, că Trump va veni în ajutorul familiei Al-Saud, în cazul în care ar exista orice mişcare internă menită să o răstoarne, de pildă o lovitură de stat. Într-un astfel de caz, se va spune că Iranul a fost în spate sau că lovitura de stat a fost inspirată de terorişti (probabil cei sponsorizaţi de la Tehran, n.m.). Cred că familia Al-Saud se simte foarte în siguranţă cu Trump preşedinte. [Preşedintele Americii] nu se preocupă să semnaleze abuzurile saudite în ce priveşte drepturile omului. Au avut relaţii de afaceri indirect cu el. Il cunosc. Şi ştiu că, cu bani (şi cu promisiuni de recompense pentru atunci când el nu va mai fi la putere) pot cumpăra protecţie şi chiar un aliat dacă vor alege să lupte cu Iranul.  Pentru cei din familia Al-Saud, acesta  poate fi cel mai bun moment pentru a declanşa un război cu Iranul,  asigurându-şi suportul Statelor Unite şi o mână de ajutor din partea Israelului. Trăim vremuri periculoase!”.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.