Marian SULTĂNOIU
Marian SULTĂNOIU
1671 vizualizări 1 iun 2017

AproPont, a fost lansat la apă mică şi tulbure, de pe o terasă, noul partid al lui Constantin, pe numele său biblic, „ProRomânia”; de fapt tot PC-ul ăla vechi, mort şi îngropat de bună voie şi fără lumânare în ALDE, căruia, acum, Constantin i-a spus: „Ridică-te şi umblă!”.

De ce a fost necesară „reînvierea” unui partid născut lingav, din capul locului? Să vedem ce zice şeful!

„(Dumnezeu) ne-a ajutat ca astăzi să putem să facem o lansare deosebită a unui proiect politic care se vrea înainte de toate un proiect politic relaxat care să adune oamenii, care să încerce, aşa cum am făcut şi în această seară aici, să implice oamenii, să adune opinii de la oameni şi să se asigure că tot ce vor oamenii se poate regăsi la un moment dat într-o anumită platformă. (…) Acest proiect politic pe care îl lansăm, PRO România, nu este un proiect politic care a găsit cheia succesului, este un proiect politic care îşi propune de acum înainte să comunice mai mult, un proiect politic care îşi propune să lanseze o platformă care să implice oamenii nu numai înainte şi în timpul campaniei electorale, ci şi după ce un partid ajunge la guvernare, ceea ce nu se întâmplă".

Bun! Până aici, asistăm la un discurs gen „Cioloş, anunţând lansarea platformei România 100”. Şi totuşi, ce-i deosebeşte pe cei doi? Iată!

"De ce PRO România? Acest proiect politic se numeşte în felul acesta pentru că în primul rând sunt român, îmi iubesc ţara şi vreau să fac ceva pentru ţara mea şi eu şi colegii mei. Apoi, pentru că majoritatea oamenilor politici, oameni care au intrat în politică pentru a se valida din punct de vedere personal în plan naţional şi în plan internaţional cum apar în faţa presei spun pentru început: „Sunt pro european şi pro NATO”. E foarte bine, dar să nu uităm că în primul rând trebuie să fim pro România şi pro români. Dacă eşti pro România şi pro români, categoric eşti şi pro UE şi pro NATO pentru că orice român care simte româneşte, de bună credinţă, nu vede locul României astăzi în anul 2017 decât în UE şi în NATO", a povestit Constantin.

În consecinţă, nu descoperim America dacă spunem că New Daniel încearcă să resusciteze, odată cu partidul său, şi „fiorul” naţionalist autohton, rămas de pripas, încă de la moartea lui Vadim - gesturi pe care Băsescu, un alt competitor pe felie, le-a ratat cu „succesuri”.  

E adevărat că există un pol ce se revendică de la curentul în discuţie - format din PRU şi PFN-ul lui Laurenţiu Rebega, europarlamentar aflat în grupul lui Marine Le Pen, „copil spiritual„ al nănaşului Constantin, aflat, şi el, la lansare – dar care nu dispune de prea mult gaz ca să facă „explozie”.

E posibil ca „Pro România” să schimbe legile fizicii politice şi să atragă el polul, la nevoie, pentru a-l înghiţi nemestecat.

Odată siesta terminată, n-ar mai fi nevoie decât de descălecatul lui Ponta, omul vrăjit de o întreagă pleiadă de lideri naţionalişti - de la o extremă la alta -, începând cu Putin şi terminând cu Erdogan.

Ungerea lui V. V. Ponta drept lider al „neonaţionalismului” românesc, dincolo de „spirit”, conţine, evident, şi o  componentă strict pragmatică şi personală - ambiţia de a candida pentru Cotroceni – 2019. O propunere venită din partea viitorului „Bloc Naţionalist”, singura formaţiune care îl mai poate împinge într-acolo.

De fostul lider PSD depinde, deci, soarta „Pro România”.

Dacă naţionalismul european mai dispune de reacţie, dacă fostul premier va intra în pielea unui lider naţionalist, dacă partidul va avea, de astă dată, vlagă, spre a se organiza în teritoriu, nu este exclus să-l vedem şi pe V. Ponta întorcându-se din morţi.

Iar dacă nu, „Pro România” va aduce aminte de celebrele secte în care întreg „personalul” se sinucide în grup – de astă dată, politic -, adulându-şi ipoteticul guru.

Citește și: