Marian SULTĂNOIU
Marian SULTĂNOIU
2069 vizualizări 5 mai 2018

E posibil ca Orban să fi crezut că vor trece la PNL toţi primarii PSD, care obţin finanţări de la centru. Că, vezi Doamne, odată făcut gestul acesta, ar fi însemnat că oamenii s-au desprins, definitiv, de comunism, măcar acum, în ceasul al XII-lea şi-un sfert.

„Ăsta - adică, fuga edililor din PNL - n.a -, este mecanismul de gândire bolnav, care e specific unei mentalităţi de tip comunist, prin care PSD vrea să se menţină la putere. Vor să îi ameninţe pe toţi, să îi cumpere pe toţi, să reducă la tăcere orice voce a Opoziţiei”.

Şi când o fi priceput şeful liberalilor acest adevăr absolut? Abia azi? Şi ce-o fi vrut şeful liberalilor, până azi, să fie rugaţi frumos de putere să vină ei, la butoane, în locul PSD-ALDE? Cine o mai fi văzut asta în vreo politică din lume, în care cel de la putere să nu vrea şi mai multă putere (nestingherit fiind, în vreun fel, de opoziţie) şi să nu „facă totul” pentru a obţine ce-şi doreşte, dacă are de slăbiciunile cui profita?

Şi, ca să vedem cum am ajuns până aici, atunci e musai să amintim câteva momente ale istoriei recente în care PNL a fost acela care, precum Red Bull, le-a dat aripi pesediştilor ca să urce spre noi culmi.

Mai întâi, apariţia USL, entitate politică înfiinţată contra naturii, declarat luptătoare anti-Băsescu, altfel singurul preşedinte care a ţinut piept PSD o perioadă relativă de timp.

Votul liberal, din 2015, alături de cel al social-democraţilor, pentru modificarea legii alegerilor locale şi instituirea votului într-un singur tur, proiect iniţiat de Victor Paul Dobre împreună cu aleşi ai PSD, urmat de refuzul premierului Dacian Cioloş, un an mai târziu (când liberalii au realizat gafa comisă), de a emite OUG pentru revenire la alegerea primarilor în două tururi (situaţie care a condus la câştigarea unui număr record de primari PSD, în ţară şi Bucureşti, urmată de preluarea şi reorganizarea teritoriului pe principii electorale pro domo).

Refuzul preşedintelui Iohannis de a forţa alegeri anticipate, în 2015-2016, imediat după demisia-surpriză a premierului Victor Ponta din fruntea guvernului PSD, urmat de impunerea lui Dacian Cioloş la timona unui guvern tehnocrat.

Moliciunea dezarmantă a opoziţiei liberale, la pachet cu detaşarea Cotroceniului, faţă de atacurile susţinute ale PSD, lansate împotriva „troicii” PNL-guvern tehnocrat-preşedinte - acuzată de proastă guvernare şi susţinerea necondiţionată a premierului Cioloş -, în condiţiile în care, iniţial, Kiseleff-ul sprijinise, alături de PNL, instalarea tehnocraţilor la Palatul Victoria.

Gafa monumentală a preşedintelui Klaus Iohannis de a numi un al treilea premier PSD - după două eşecuri lamentabile -, fără crâcnire, în persoana Vioricăi Dăncilă, cel mai slab prim-ministru pe care l-a avut România de-a lungul timpului.

Concentrarea, în ultimul timp, a „micului dictator”, Ludovic Orban, pe eliminarea din partid a persoanelor „nealiniate” orbeşte, slăbind unitatea partidului, în timp ce, după cum chiar personajul în cauză o spune, edilii liberali o-ntind spre alte zări.    

Acestea sunt premisele înfrângerii lamentabile a opoziţiei, „în frunte” cu PNL.

Iar dacă PNL nu va înţelege că se află în ultimul ceas al redeşteptării, declaraţiile lui Orban nu pot fi altceva decât un jalnic potpuriu de cântece de lebădă.

--

Citește și: