25 februarie 201721:161717

Uimirea de a fi mântuit

“Răstignirea albă” a lui Chagall e unul dintre tablourile preferate ale Papei.


Mărturiseam că n-am putut lăsa din mână “El Jesuita. Conversaciones con el cardenal Jorge Bergoglio”, semnată de Sergio Rubin şi Francesca Ambrogetti, publicată în 2010. (Uitasem cum e să nu poţi lăsa o carte din mână, să te prindă zorii întorcând ultima filă).

Dar din dar se face rar. Încerc să vă dăruiesc - alegând aproape la întâmplare, cât să vă stârnesc curiozitatea – câteva dintre destăinuirile acestui arhipăstor admirabil.

Despre locul pe are l-a păstorit până în 2013, când – ales Papă – şi-a schimbat oraşul şi numele: “Se spune că Buenos Aires nu e deschis spre mare, fiindcă a fost construit în bună măsură de emigranţii care au suferit ruptura plecării şi dezrădăcinarea, optând să privească spre pampasul care reprezenta viitorul”.

Spune: “E foarte important ca guvernanţii tuturor ţărilor să creeze o cultură a muncii, nu a darurilor”.

Îi descrie cu tandreţe pe argentinieni, în multe privinţe asemănători nouă, românilor: ”nu se pot exprima în mod colectiv, nu ştiu să joace în echipă”. Adică: ”noi, argentinienii, ne întâlnim cu greu. Mai precis, suntem sectari şi individualişti (...), mai curând tindem să stârnim conflicte decât să convenţii (...), ne place să ne războim”. Îşi ilustrează observaţiile legate de fenomenologia mentalităţilor cu texte din tangouri (“El mundo fue y sera una porquería” sau ”Nu contează, ne vedem cu toţii în acelaşi cazan”). 

Spune: ”psihologia noastră ne împinge mereu către bârfă” şi defineşte bârfa ca pe „un adevăr scos din context”.  

Glosează pe marginea a ceea ce numeşte ”cultura naufragiului”, marile naufragii ale omului, despre provocarea de a supravieţui, de a improviza, de a lua viaţa de la capăt.

Vorbeşte despre iertare, despre răbdare, despre durere. Vorbeşte despre ţară, naţiune şi patrie: ”E important să distingem între naţiune, ţară, patrie. Ţara e perimetrul geografic, situarea geopolitică; naţiunea e organizarea, cu istoria şi legile ei; patria este un patrimoniu - de acolo vine cuvântul - e lucrul  cel mai preţios, moştenirea lăsată de străbuni (...). Îmi place să vorbesc despre patrie, nu despre ţară sau naţiune (...). Patria e cea care atribuie identitatea”. Vorbeşte despre Eneas, eroul războiului Troiei, care – când cetatea era mistuită de flăcări – şi-a luat tatăl pe umeri, scoţându-l din foc. ”A-ţi lua patria pe umeri”, zice.

Dar ideea tulburătoare, unul dintre cele mai frumoase paradoxuri ale viitorului Papă, este a fericirii de a cunoaşte păcatul: ”Pentru mine, o persoană care cunoaşte sentimentul păcatului este un om foarte fericit, dacă e conştient de consecinţele lui (...). Obişnuiesc să spun că singura onoare pe care o avem, cum arată şi Sfântul Petru, e aceea de a fi păcătoşi (...). Păcatul nu e o pată care trebuie curăţată. Ceea ce trebuie să fac e să cer iertare şi să mă împac cu mine (...). Păcatul asumat în mod corect este locul privilegiat al întâlnirii cu Mântuitorul Isus Cristos, precum şi redescoperirea sensului profund pe care îl are El în sufletul meu (...). Este posibilitatea de a experimenta uimirea de a fi mântuit”.      

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.