UE vs. USA. UE vs. UE

Președintele și-a pus semnătura pe document, deloc convins. Donald J. Trump nu-și permite însă să se opună, stârnind noi acuzații cu privire la bănuitele sale legături cu Kremlinul. Rușii n-au apucat să reacționeze, fiindcă le-a luat-o înainte, sărind ca ars, președintele Comisiei europene, Jean-Claude Juncker, amenințând cu măsuri de retorsiune împotriva Statelor Unite.

Ce apără cu ardoare președintele Comisiei europene? În primul rând, interesele Germaniei. Sancțiunile suplimentare ale SUA împotriva Rusiei pun în pericol proiectul ruso-germano-austriac Nord Stream 2, lansat în septembrie 2015, înainte cu vreo două luni ca geamănul său, Nord Stream 1, să funcționeze. E vorba despre încă două conducte de gaz, din Rusia în Germania, prin Baltica. Compania care le administrează, condusă de fostul cancelar Gerhard Schröder, își are sediul în Elveția – deci, nu pe teritoriul UE- astfel încât argumentația celor care o dețin (Gazprom 51 la sută, Germania prin Wintershall și E.ON Ruhrgas 31 la sută, 9 la sută austriecii ș,a.m.d) să-și poată ajusta argumentele în funcție de interlocutor. E greu însă să îi păcălească pe americani că ar fi un simplu business („o afacere privată”, cum declară domna Merkel, când o avantajează) și că nu e o afacere politică. Acționarul principal, Gazprom, aparține în proporție de 50 plus 1 la sută statului rus, care nu doar că face un business foarte profitabil, când are mai multă nevoie, dar pe cele patru conducte (două active, ale Nord Stream 1, celelalte două, ale Nord Stream 2, care vor fi inaugurate la sfârșitul anului 2019) va exporta în Uniunea Europeană influență politică.

Nord Stream 2 încalcă politicile UE privitoare la energie și legislația europeană, dar argumentele acestea nu funcționează totdeauna și pentru toți. (Încălcarea politicilor UE și a legislației au fost, în 2013, argumentele Comisiei europene pentru a opri proiectul South Stream). Noua rută europeană a gazului rusesc scoate din joc Ucraina și nu e deloc pe placul Italiei (care ar dori să aducă pe continent gaz egiptean), dar nici pe placul est-europenilor, care pe de o parte pierd economic din afacerea germano-austriacă și, pe de altă parte – pățite – se tem că vor simți și mai abitir răsuflarea Rusiei în ceafă.

Avea dreptate președintele Iohannis, când ne încredința că nu trăim într-o Europă cu mai multe viteze, ci cu ritmuri și intensități diferite, adică unele țări au dreptul de a nu adera la anumite proiecte. Și despre asta e vorba: Nord Stream 1 și 2 dau dreptul României și altor state din zonă să piardă niște taxe de tranzit.

Președintele Donald Trump n-ar fi trebuit să se bosumfle semnând sancțiunile contra Rusiei. Măcar și pentru că, aflat în Polonia (care are un terminal de GPL, unde tocmai intrase primul export american), se entuziasma la gândul că America ar putea pune Rusia între paranteze livrând gaze lichefiate Europei…

Nu în ultimul rând, Nord Stream 2 e un bun exemplu despre cum țări puternice precum Germania sunt gata oricând să-și sacrifice aliații UE pentru propriile interese.