Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
2396 vizualizări 9 mai 2017

“Cu ocazia sărbătoririi a 140 de ani de la Proclamarea Independenţei de Stat a României, precum şi cu ocazia Zilei Europei” am crezut că vom fi, în ceasul al 13-lea, deşteptaţi.  

Încerc cu greu să mă scutur de truisme, să mă ridic fără să lunec pe gheţuşul locurilor comune, să-mi scot din urechi bâzâitul aplauzelor, să-mi pornesc creierul amorţit de platitudini.

Doar câteva cuvinte ar fi trebuit să rostească Preşedintele - “Iată, Proiectul de Ţară!” – şi românii l-ar fi ovaţionat. Nu de spiciuri are România nevoie astăzi, când istoria ridică valuri de ţunami, ci de formularea pragmatică a unei misiuni, între fruntarii şi în lume.

Când, toamna trecută, Klaus Iohannis a propus un Proiect de Ţară - mai bine prea târziu decât niciodată – am avut naivitatea să mă bucur şi să-mi închipui că putem ieşi de sub zodia trăncănelii. 

Astăzi n-am auzit decât aceleaşi adevăruri banale rostite cu emfază. Aceleaşi dojeni retorice la adresa politicienilor, în loc să le ofere un Proiect de urmat, să le dea de lucru.

Doar un Proiect de Ţară mai poate schimba proiectul pentru sine al sinistrei clase politice româneşti. Numai un Proiect de Ţară poate încă întoarce lucrarea unică în lume a parlamentarilor de la Bucureşti prin care tocmai îşi legiferează hoţiile.

Însă un Proiect de Ţară cere voinţă şi viziune, detentă intelectuală, iar artizanul nimicului bine făcut e departe de toate acestea.

Citește și: