Traian Băsescu și băieții de serviciu

Traian Băsescu și băieții de serviciu
Publicat: 16/10/2015, 14:11

Pentru cei care nu citesc sau care citesc degeaba, pentru înjurătorii de serviciu redau, în continuare, un pasaj mai vechi, din editorialul „Ghici, ciupercă, cine-i portavocea opoziției?!”, scris pe la mijlocul lunii august: „Remarcăm, deloc surprinși, că singurii cetățeni care au făcut opoziție, într-un fel sau altul, actualei puteri, în ultimii trei ani, sunt, în ordine, Traian Băsescu și compania lui de sunete. În rest, tăcerea a rămas de aur. (…) Ei bine, exact în această perspectivă se remarcă faptul că opoziția noastră „instituționalizată” trage la aghioase de câțiva anișori buni: ba fiindcă PDL e timorat după mult criticata guvernare Boc-Ungureanu; ba fiindcă PNL e rănit în urma divorțului USL, după vreo câteva luni de miere la putere, și suferă necontenit; ba pentru că Antonescu s-a supărat ca zootehnistul pe sat, întrucât „poporul” liberal l-a împins pe Iohannis la țâța vacii; ba pentru că și pedeliștii și peneliștii digeră greu mezalianța dintre ei și fuzionează pe sponci, ca la nunțile cele vechi, când bairamul se spărgea, la ziuă, în scandal și crimă; ba pentru că Iohannis și „guvernul lui” din umbră n-au un numitor comun; ba pentru că, vorba domnișoarei Gorghiu, „geaba dorința, dacă nema putirința. (…) Altfel, odată cu revenirea în politică, prin PMP, a fostului președinte, ei se vor auzi tot mai stins, iar el tot mai aprins”.

Pentru ce i-ar mai fi trebuit, în consecință, ajutorul serviciilor, unui animal politic, în sensul cel mai profund al expresiei, așa cum se dovedește a fi fostul președinte?

Omul n-a făcut altceva decât să adulmece frica grețoasă a actualilor lideri, produși de melanjul putere-opoziție, de a se exprima, cu adevărat, politic; lipsa de anvergură, de vână, de tupeu, de os .

Despre cine vorbim astăzi, la nivel de top politic? Despre Liviu Dragnea, omul lui Băsescu? Despre Gabriel Oprea, omul lui Băsescu? Despre Vasile Blaga, omul lui Băsescu? Despre Alina Gorghiu, din păcate, cândva, omul lui Ponta, omul lui Băsescu? Despre Popescu Tăriceanu, omul bilețelului roz, al afacerii Microsoft, deci, omul lui Băsescu?

Cum spuneam, animalul politic a adulmecat miros de sânge lingav, „albăstrit” de toxina stătută a politicii prefăcute.

Ce l-ar fi putut împiedica să revină în politică, atâta vreme cât a găsit poarta din sărindar dată de ulucile gardului? Prosteala unor plângeri străvezii care-l preumblă prin birourile procurorilor DNA? Cum ar fi că nu și-a dat demisia, deși a zis că și-o dă? O prostie „megalitică”. Păi, Ponta de câte ori n-a promis același lucru? Mai știe careva? Că „a uzurpat o funcție oficială”? A fost decizia Curții Constituționale să-l reînscăuneze la Cotroceni. Că și-a tras banul din milioanele plătite pentru răscumpărarea teroriștilor? Cine ar putea spune cui, câți și de către cine s-au plătit acești bani?

Luările de poziție ale opoziției, cele mai multe, cu batista pe țambal? Vraful de dosare penale ale liderilor puterii? Tăcerile, prea lungi, ale președintelui? Sau ce?

Nu trebuie să fii băsist ca să-ți dai seama că politica românească „se trage pe fund”, vai mama ei – vorba unei prietene de-ale mele -, liderii de astăzi nefiind născuți, ci doar făcuți, din sărăcie, pentru un astfel de job.

Dacă Traian Băsescu va reveni în politică, pe cai mari, lipițani, asta se va datora, nu serviciilor, ci geambașilor pârâți, care-i vor pune, iar, în palmă, frâiele politicii.

Nu serviciile îl vor aduce înapoi, ci, în ordinea vinovățiilor de pe tricou, Blaga, Gorghiu, Predoiu, Ponta, Dragnea, Oprea și, ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră, Klaus Iohannis.

C”est la vie toujours parchive.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din...
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
VIDEO Scene halucinante în Ilfov: Un adolescent a fost sechestrat într-o parcare, apoi a fost...
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Programul marilor Magazine de Paște 2024: Zilele în care supermarketurile din România vor fi închise
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii. Îți poate afecta mașina? ❗
Gruparea Hamas ia în calcul depunerea armelor. Care este condiţia pentru ca acest lucru să...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024
Șase pași pentru un gazon perfect. Sfaturile unui grădinar
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Care este, de fapt, relația dintre Mariana Ionescu Căpitănescu și sora sa, Marcela Fota, dincolo...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel...