9 aprilie 201721:353900

Teoria lui Tillerson: cum şi-au luat ruşii leapşa de la sirieni

Am aşteptat ultima piesă a puzzle-ului: explicaţiile scrise ale preşedintelui Trump.

Şeful Executivului şi comandatul suprem al Armatei Statelor Unite are obligaţia ca, în maximum 48 de ore după o acţiune militară, să explice Congresului motivele pentru care a întreprins-o, cu atât mai mult cu cât n-a consultat Legislativul şi n-a obţinut aşa-numita AUMF (Authorization for Use of Military Force).

Epistola lui Trump nu cuprinde nici un argument, nici o urmă de viziune strategică. “Interesele vitale ale securităţii naţionale şi politicii externe a Statelor Unite” e frazeologie goală. Show-ul cu artificii de la Shayrat n-a schimbat nimic şi nici nu putea să schimbe, chiar dacă ar fi fost prima slavă dintr-o campanie  mai amplă – cum încă mai speră astăzi, în Washington Post, Robert Kagan. Numai că Trump a apucat să scrie negru pe alb, iar Secretarul de Stat şi ambasadorul la ONU să transmită, că nu va mai urma altă acţiune, dacă preşedintele al-Assad nu se obrăzniceşte. Prioritatea numărul 1 a Americii rămâne lupta împotriva autointitulatului Stat Islamic, iar sirienii, ruşii, iranienii şi Hezballah sunt duşmanii ISIS, împotriva cărora luptă – când nu sunt ocupaţi cu duşmanii regimului de la Damasc.

Preşedintele Trump a informat în scris Camera Reprezentanţilor şi Senatul că a avut trei obiective trimiţând cele 60-1 Tomahawk-uri la Shayrat: slăbirea capacităţii armatei siriene de a declanşa alte atacuri cu arme chimice,  descurajarea regimului de la Damasc să utilizeze sau să producă arme chimice şi ameliorarea stabilităţii regiunii. La nici 24 de ore de la atacul american, avioanele decolau din nou de la baza aeriană bombardată, armamentul chimic n-a avut cum să fie atins, nici măcar cel presupus a se afla în depozitele aeroportului militar vizat. Cât despre stabilitatea regiunii – focul de artificii al lui Trump n-a ameliorat-o cu nimic. În săptămânile care vor urma vom vedea dacă nu cumva a agitat-o.

Secretarul de Stat va fi marti şi miercuri la Moscova, într-o vizită planificată anterior. Ieri a avut loc prima discuţie între Tillerson şi omologul său rus de mare calibru, Serghei Lavrov. Cum era de aşteptat, surse diplomatice informează că discuţia a fost dominată de Lavrov.

Cu ce mesaj se duce Tillerson la Putin vom afla. A apucat, totuşi, să declare că va cere Rusiei  “să-şi respecte angajamentele faţă de comunitatea internaţională, de când şi-au dat acordul pentru garantarea eliminării armelor chimice. De ce nu a fost capabilă Rusia să-şi îndeplinească această misiune nu e clar pentru mine. Nu vreau să trag concluzia că au fost complici, dar au fost evident incompetenţi şi poate că sirienii i-au păcălit”. I-au... “păcălit” sirienii pe ruşi? Le-au dat leapşa? E cea mai jenantă gogomănie rostită în mileniul trei de un foarte înalt oficial american!

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.