17 aprilie 201719:333685

Sultan Erdoğan – un „teşekkür ederim” şi pentru imami

Printre cei mai înfocaţi agenţi ai preşedintelui Turciei pentru referendumul de ieri au fost imamii.

Şi lor ar trebui să le spună Sultanul un ”teşekkür ederim” (mulţumesc). Propaganda lor susţinută pentru schimbarea Constituţiei a contat enorm.

În cele aproximativ 85.000 de moschei de pe teritoriul ţării, glasul imamilor a chemat – precum al muezinilor din minaret – la referendum, explicând credincioşilor binefacerile schimbării regimului dintr-unul parlamentar într-unul prezidenţial.

De altfel, distribuirea voturilor indică (şi) acest lucru. Câştigătoare a referendumului a fost populaţia rurală sunnită, pe când oraşele mari, secularizate şi cosmopolite, au spus „nu”.

În Turcia funcţionează celebrul Diyanet (Diyanet İşleri Başkanlığı – Directoratul Afacerilor Religioase), instituţie aflată în subordinea Guvernului, mai exact a prim-ministrului. Imamii, plătiţi de la Buget, se află sub mantaua Statului, de unde şi excepţionalul lor rol electoral.

Nu întâmplător una dintre cele mai puternice imagini propagandistice ale campaniei pentru referendum a fost fotografia publicată de cotidianul Yeni Şafak (Zori Noi), unul dintre oficioasele Puterii, cu preşedintele Recep Tayyip Erdoğan dându-i lecţii de Coran unuia dintre nepoţii săi.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.