6 aprilie 201711:521548

Starea Naţiunii: #fucked up

Trăim într-o ţară în care 8 milioane trăiesc în diverse forme de excluziune socială din cauza sărăciei şi a consecinţelor sale declinate.

Chiar şi bogaţii trăiesc într-o formă de recluziune socială în buncărele lor de ţoape, blestemaţi s-o ardă gregar şi low profile. Să ieşi acum cu încă o maşină scumpă devine periculos.

În fapt, cum se spune în poker: Românul cu bani "stă cu curul pe bani". Nici fotbal nu le mai trebuie capitaliştilor români, darămite bibiloteci, artă sau investiţii în cultură. Vorba lui Şumudică: dacă nu ar fi Becali şi drepturile de teve, ar dispărea şi campionatul de fotbal.

Intelectualii stau chirciţi în coterii cu păreri de grup pro sau contra, dându-şi premii unii altora. Refugiaţi principial în doctrina vestului, ei gresează pe oricine în numele valorilor occidentale şi pârăsc recurent România la Bruxelles sau la Washington. Deşi, practic, reputaţia lor politică este distrusă.  Reforma în sănătate nu se poate face din cauza medicilor profesori universitari, care lasă moştenire catedre şi spitale întregi delfinilor lor. 

Reforma în educaţie nu mai există. În fapt, Educaţia este o măgărie naţională, iar poporul român este conform datelor oficiale (ţinute cât mai discret prin sertare) un popor de #pacienţi nefericiţi. 

 Academia Română e mai înjurată decât toate academiile din lume. 

Cultura românească e pe roşu, citim de patru ori mai puţin ca ungurii, deşi ei sunt de două ori şi jumătate mai puţini decât noi. 

A fi un om de cultură azi, în România, este deja un mare dezavantaj material. Pe când pe vremea comunismului era un pericol, dar erai tratat cu mult mai mult respect.

Presa este ocupată de sistem şi are mandat propagandistic de la americani în războiul cu ruşii. E denunţată oficial de către forurile europene (EBU) ca fiind cea mai vulgară din Europa. Practic, nu cred că se mai poate face ceva pentru ea, ca entitate liberă. E în comă pe termen nelimitat. 

Partidele sunt un dezastru natural, iar partidul de guvernământ şi liderul spiritual al guvernului au ajuns la cele mai înalte cote de ură populară din istoria sa. În timp ce, orice partid aţi lua din parlament a ajuns o adunătură de oportunişti, selectaţi după orice alte criterii decât cele ale competenţei şi onorabilităţii. 

Experimentului capitalist "România" are aspecte de-a dreptul hilare: sunt peste 800 de butice cu păcănele numai în Bucureşti, alte câteva sute de case de pariuri şi cazinouri, iar cel mai important bulevard al Bucureştiului, Magheru, este plin de amanetării, covrigării sau exchange-uri, arătând nu numai starea Capitalei, dar şi pe cea a clasei mijlocii.

"Tunul" este tot ce a fost nevoit să priceapă românul din #capitalism, iar "înjurătura" este ce a priceput din #democraţie.

 Femeile înjură ca bărbaţii, întru egalitatea sexelor in toate gurile, iar bărbaţii se pizdifică intr-un ritm ameţitor.

Creştinismul ortodox este persecutat atât din interior, unde îl are în scaun pe cel mai puţin popular şi trufaş Patriarh din istoria BOR, dar şi din societatea civilă, unde a avea o ţară ca afară, înseamnă că Biserica trebuie aruncată la gunoi şi nu pusă la locul ei de drept. 

Familia tradiţională nu mai e o opţiune, ajungând un duşman al valorilor occidentale şi o frână in calea emancipării de sub jugul constituţional. 

Sindicatele se bucură că mai există şi încearcă să facă pentru prima dată in istorie chiar şi o grevă a muzeelor. Iar studenţii…Ou sont les etudiantes d'antan!!? Studenţii nu mai protestează nici măcar pentru locurile de fumat, darămite pentu niscai drepturi şi calităţi ale învăţământului.

Doar Securitatea o duce mai bine decât o ducea înainte de '89. Are mai mulţi bani şi resurse umane decât pe vremea lui Ceauşescu, pune oameni în guvern, în presă şi magistratură şi nu e controlată de nimeni. 

Altfel, printre execuţiile silite ale eşecului scolectiv, la veşti bune putem trece câteva realizări: s-a făcut nu numai Piaţa #rezist anul ăsta, dar şi leurda. Iar la Geneva am luat aurul pentru cel mai tare pateu vegetal. 

Ah, şi să nu uit: mergem sigur in Vamă de 1 Mai. 

 

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.