Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
2077 vizualizări 11 mar 2017

Un povestaş e, în Africa, mai delicios decât o lăcustă, mai respectat decât Nguarangurane, Fiul Crocodilului, mai căutat decât praful de aur de pe Muira, mai la preţ decât un colier din dinţi de maimuţă.

Ca dovadă, istoria lui Farlima: “Când Farlima şi-a început povestea, negusul asculta. Supuşii negusului ascultau. Musafirii ascultau. Uitaseră să mai bea. Uitaseră până şi să respire. Sclavii uitaseră să servească. Povestea lui Farlima era ca haşişul. Când a isprăvit-o, toţi erau cufundaţi în visare. Nici unul nu-şi dăduse seama că Farlima povestise zile în şir...”.

Basme malgaşe, basme kabile, basme haussa, berbere, bambara, baluba, hotentote, mi-au trecut prin faţa ochilor, ca o lungă caravană de cuvinte.
 
“Moartea e asemenea lunii. Cine i-a văzut partea cealaltă?”...

Dintre toate, povestea orbului mi s-a părut că am mai auzit-o de curând. Amrar Asemeni, Povestaşul, a început aşa: a fost odată un orb din naştere, ca mulţi dintre noi. Lui însă zeii tribului i-au făcut un dar: i-au permis să întrezărească lumea pentru câteva clipe. Iar în cele câteva clipe a văzut un şoarece. De atunci, de câte ori i se explica despre orice - despre soare, de pildă - orbul întreba străluminat: e mai mare sau mai mic decât un şoarece...?     

Citește și: