Rugăciunea de dimineață a trimisului lui Trump

Rugăciunea de dimineață a trimisului lui Trump
Publicat: 13/03/2017, 23:05

Pe 9 noiembrie anul trecut, l-am tratat la pachet cu David Friedman (între timp, nominalizat de Trump pentru funcția de ambasador în Israel, încă nevalidat de Congres). Nu era greu de presupus ce viitor le va rezerva președintele celor doi americani evrei ortodocși practicanți – fuseseră doar avocații săi și consilierii de campanie în materie de Israel. „Nici Greenblatt, nici Friedman nu au experiență politico-diplomatică sau academică, fiind pur și simplu, așa cum i-a descris șeful lor, doi oameni care „iubesc Israelul”. Doi autodidacți – așa se descriu singuri, cu candoare, explicând că au început să citească mult pe tema pe care îl consiliază pe unul care, evident, știe chiar mai puțin decât ei. Greenblatt e posibil să-l însoțească la Casa Albă, Friedman speră să ajungă ambasador la Ierusalim – fiindcă președintele ales a promis că va recunoaște Ierusalimul drept capitală a Israelului”, notam în urmă cu cinci luni.

Ei bine, Jason Greenblatt a sosit astăzi la Ierusalim, ca trimis al președintelui american, cu scopul de a explora pozițiile celor două părți – israeliană și palestiniană – în vederea demarării procesului de pace. S-a întâlnit cu premierul Netanyahu, se va întâlni cu președintele Rivlin, cu oficialități mai mărunte, urmând ca mâine să ajungă la Ramallah, unde va discuta cu Mahmmud Abbas (vineri, președintele Autorității Palestiniene purtase o convorbire telefonică cu Donald Trump, acesta din urmă învitându-l la Washington „în viitorul apropiat”).

Lui Greenblatt îi va fi foarte greu, dacă nu imposibil să câștige încrederea palestinienilor – și nu doar din pricina lipsei sale totale de experiență diplomatică. Faptul că a ținut să anunțe pe twitter că, în escala de la Frankfurt, și-a făcut rugăciunile de dimineață, nu-i adaugă obiectivitate în niște negocieri oricum extrem de delicate.

Să ne înțelegem: omul se poate ruga oriunde și oricând. Fiecare o face, în religia lui. Dar să te lauzi că ai recitat tulburătoarea „Șema Israel” („Ascultă, Israel”) având apoi pretenția că emiți judecăți de valoare în favoarea ambelor părți, e straniu ca să nu spun de-a dreptul sfidător.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alte vești proaste de la meteorologi. Ploi abundente, vineri
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York