Războiul USR-ului cu Firea

Războiul USR-ului cu Firea
Publicat: 11/09/2017, 22:17

Aproape peste noapte, USR București a început să miște. Sigur, nu masele, ci, la antreuri, doar pe el însuși, pur și simplu.

În primul rând, duminică, s-a ales o nouă șefă de filială, în persoana Roxanei Wring – zice-se echidistantă față de toți liderii care au fost -, și garnitura sa de vicepreședinți/susținători.

Nici una, nici două, cum s-a ales, Wring a și tras clopoțelul deșteptării în partid anunțând că USR-ul bucureștean va deveni vârful de lance al luptei anti-PSD, pentru salvarea Bucureștiului. Adică?! Ați ghicit, USR va fi, în sfârșit, USB! Ceea ce mi se pare absolut corect și de bun-simț, de vreme ce, înainte să fii USR, ar fi fost frumos să te faci că ești, cât de cât, USB.

Ba, ce să vezi?! În timpul acesta, cât n-ai fost USB, cică tot primărița ar mai fi salvat câte ceva prin București, cum ar fi, de exemplu, „Cathedral Plaza”.

„PSD lasă în urmă un dezastru de proporții: un oraș a cărui infrastructură este aproape de colaps, un buget secătuit de pomeni electorale și o administrație opacă, politizată, incompetentă. USR trebuie să fie vârful de lance al luptei anti-PSD, este de datoria noastră să luptăm pentru salvarea Bucureștiului. Suntem singurul partid care o poate face. Vom construi o organizație puternică, creând coeziune internă și insistând pe reguli și proceduri clare, și vom elabora un program politic, USR București 2020, credibil, cu obiective specifice, măsurabile, accesibile, relevante și încadrate în timp”, a spus Wring de-a dreptul războinic!

Iar luni, s-a așezat cu artileria pe ei: a sesizat Consiliul Concurenței în legătură cu o manevră incredibilă a „generalei” – proiectul de hotărâre care va permite Primăriei Capitalei să acorde, fără licitație, contracte de servicii, salbei de societăți, prinsă de Firea la gâtul administrației bucureștene.

„Proiectul de hotărâre este, după cum ne-am obișnuit deja Gabriela Firea, nelegal. Acesta încalcă grav Legea Achizițiilor Publice și Legea Concurenței. Dacă majoritatea PSD-ALDE va aproba, precum ne așteptăm, acest proiect, USR București va depune imediat plângere prealabilă pentru anulare în instanță a acestuia”, a anunțat Wring, ordinul de luptă pe unitate.

Sigur, PNL se luptă, și el, cu „hidra celor 22 de societăți” încă din ziua următoare aceleia în care Firea a făcut anunțul înființării acestora. Evident, fiecare după capul lui, la fel ca la localele din 2016.

Personal, continui să sper că partidele acestea două vor realiza în ce situație se află, că vor renunța la aroganțe, fuduleli și alte vanități, și că vor conlucra într-un fel sau altul pe frontul comun al opoziției nimicite.

Măcar de dragul speranțelor aproape împăiate…

P.S. Până la urmă, consilierii generali ai Capitalei au adoptat norma internă a Municipiului București care stabilește modalitatea de atribuire a contractelor către entitățile juridice la care este acționar majoritar. Norma internă prevede încheierea de contracte între Municipiul București, prin primarul general, în calitate de achizitor, și entitățile juridice la care este acționar majoritar, având ca obiect execuția, prestarea, furnizarea de lucrări, servicii sau produse.

Ca să vezi… Cine s-ar fi așteptat?!

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă,...
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic...
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar...
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune...
Ce spunea Vali Vijelie despre posibilitatea de a-și înșela soția: „Ochii văd, inima cere!”. Dezvăluirile...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Compania coreeană Hanwha vrea să înfiinţeze în România un hub industrial pentru Europa
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
S-a dat decizia pentru TOATE FEMEILE, inclusiv cele din România. Noile norme vor fi total...
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Când cresc salariile în România! Breaking news
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Lovitura dură pentru TikTok! Comisia Europene suspendă noul program al platformei: ”Există riscuri pentru sănătatea...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom