Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
3763 vizualizări 7 apr 2017

Lucrurile devin din ce în ce mai complicate. Preşedintele Donald J. Trump a lansat atacul asupra bazei aeriene de la Shayrat fără acordul ONU şi fără aprobarea propriului Congres. (Se mai discută în contradictoriu dacă ar fi avut nevoie sau nu de aprobarea Congresului). Oricum, răspunsul său la atrocele atac chimic al armatei siriene de la Khan Shaykhun (a se vedea şi declaraţia patetic-elegiacă de motivare a operaţiunii) pare a fi mai curând o reacţie emoţională decât una rece-strategică. Faptul că loviturile aeriene de azi-noapte au fost menite să descurajeze regimul de la Damasc de a mai folosi arme chimice împotriva civililor – cum a declarat imediat purtătorul de cuvânt al Pentagonului – şi că depinde doar de conduita lui al-Assad dacă atacurile vor continua întăreşte ideea că a fost un demers singular.

Cele 59 de rachete de croazieră au dat cu totul peste cap ceea  ce părea a fi politica americană în regiune, cum fusese exprimată la cel mai înalt nivel (Secretarul de Stat, ambasadorul la ONU, purtătorul de cuvânt al Casei Albe), în declaraţiile implicite, din urmă cu doar câteva zile, de acceptare a lui Bashar al-Assad şi de mutare a problemei siriene în planul doi.

Pe de altă parte, rămâne, în continuare, un mister gestul dement, sinucigaş al preşedintelui Siriei, care – înainte de a arunca arme chimice asupra propriei populaţii – se afla în cea mai bună poziţie politico-diplomatică de la începutul războiului, în urmă cu şase ani.

Când a ordonat acţiunea armată împotriva Siriei, preşedintele Statelor Unite îl avea alături, în vizită, pe preşedintele Chinei. Unii analişti afirmă că atacul împotriva Siriei a fost (şi) o atenţionare pentru Xi Jinping (China e, într-un fel, asemenea Rusiei în ce priveşte Siria - un garant pentru Coreea de Nord în faţa comunităţii internaţionale). Oricum, preşedintele Xi a fost pus într-o situaţie delicată, ştiut fiind că, în Consiliul de Securitate al ONU, a secondat Rusia până în ultimul moment în veto-ul împotriva sancţiunilor la adresa Siriei.

Întrebarea fundamentală, în acest moment, este ce va întreprinde Rusia (comunicatele oficiale, propagandistice, sunt mai ales pentru uz intern). Cum îi va răspunde Putin lui Trump şi, mai ales, unde.  Măsurile de retorsiune – dacă vor exista, în viitorul previzibil – vor viza zona Mării Negre? Ar fi, pentru noi, varianta cea mai proastă.     

Citește și: