Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
4238 vizualizări 14 apr 2018

De două ori mai multe rachete cele 59 lansate anul trecut asupra bazei aeriene de la Shayrat, la ordinul preşedintelui Donald J. Trump, ca răspuns tot la un atac chimic asupra populaţiei, s-au abătut azi-noapte asupra Siriei. De această dată americanii n-au acţionat singuri, ci cu sprijin britanic şi francez. Ţintele: trei facilităţi, una în Damasc şi celelalte două în Homs, suspectate că ar fabrica sau stoca arme chimice şi biologice. (Se  poate presupune că, după avertizările apocaliptice tweetuite zilele trecute de preşedintele Americii, respectivele obiective fuseseră deja evacuate).

Ce a urmat? Nimic. Atacul de azi-noapte n-a rezolvat nimic – Bashar al-Assad n-a fost îndepărtat de la putere, ruşii şi iranienii au rămas pe poziţii, turcii îşi continuă înaintarea armată spre Manbij împotriva kurzilor. Care a fost strategia? Niciuna. Dacă, într-o demenţă absolută, cu aprobarea absolut dementă a ruşilor, dictatorul de la Damasc ar fi ordonat un atac chimic asupra propriei populaţii, tocmai pe 7 aprilie, când ultima falangă jihadistă pleca din Duma şi când regimul e la un pas de a câştiga războiul civil, o va mai face, îşi va mai gaza cetăţenii cât va dori, iar Trump va mai opera un atac chirurgical, atent la civili, dar încă şi mai atent să nu atingă ruşii nici cu o schijă. Cum s-a procedat şi azi-noapte.

Dimineaţă, în capitala Siriei era, la propriu, cântec, joc şi voie bună, cu mesajul ”doar atât aţi putut?”.

Pe de o parte e bine că nu s-a întâmplat mai rău, iar asta graţie ministrului Apărării şi a genralilor de la Pentagon, îngroziţi, probabil, de ordinele contradictorii ale lui Trump (nu cu multă vreme le ceruse să se retragă din Siria în... 48 de ore). Corespondenţii de la Casa Albă relatează că, în orele dinaintea atacului, s-au confruntat două tabere: generalul Mattis, susţinut de şeful de cabinet, John Kelly, cu noul, apucatul, consilier pe probleme de Securitate Naţională, John Bolton.

(În treacăt fie spus şi fără nici o relevanţă la ora aceasta: mâine dimineaţă ar fi trebuit să-şi înceapă munca la Duma echipa de experţi care urma să dovedească realitatea atacului chimic şi, eventual, cine ar fi putut să-l lanseze. La câteva ore după raidurile din Siria, premierul britanic, Theresa May, nu cunoştea nici măcar numărul exact al morţilor din 7 aprilie. A spus, la plesneală,  ”75”).

Până şi Fox News a trebuit să constate că operaţiunea americano-franco-britanică de azi-noapte a fost ”slabă şi indecisă”. Dezarmarea chimică ar fi fost un subiect vital încă din 2013, însă din păcate e un subiect gingaş, deopotrivă pentru americani şi ruşi.

Problema siriană nu se rezolvă prin atacuri cu rachete – fie chirurgicale sau nu. Deocamdată, la masa tratativelor de pace şi-au făcut loc ruşii, turcii şi iranienii (ultimul summit, în 4 aprilie, la Ankara) şi nu par a fi dispuşi să mai aducă scaune. Fiecare are propriul interes şi propria strategie, legate nu doar de Siria, ci de întreaga regiune.   

După spectacolul de artificii de azi-noapte, unii se întreabă ce va face Putin. Probabil se va limita la un război al vorbelor şi va continua să-şi extindă sferele de influenţă. A înţeles că Trump n-are alt plan decât de a distrage atenţia de la propriile probleme.        

Citește și: