Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
2428 vizualizări 5 mai 2018


În toamna lui 1994, pictorul Sorin Dumitrescu a ajuns la mănăstirea Sihăstria, în căutarea marelui, histrionicului duhovnic Ilie Cleopa. Cu patru ani înainte ca prea cuviosul arhimandrit să se mute la cele veşnice. (Bătrânul, care spunea cui voia să-l audă: “Biserica este maica noastră! Nu lăsaţi Biserica, căci în ea ne unim cu Hristos. În ea se împacă Marta cu Maria.  Biserica ne ţine pe toţi!”. Mai spunea: “Maica Domnului este scară către cer, pod catre cer, porumbiţa care a oprit  potopul păcatelor, precum porumbiţa lui Noe a adeverit încetarea potopului. Este cadelniţă dumnezeiască”. Şi: “Doamne, Ţi-am cerut linişte, dar mi-ai dat mai mult decât Ţi-am cerut!”).

O convorbire lungă, la capătul căreia oaspetele primeşte un cuvânt de folosinţă:

“Băăăă, răbdare, răbdare, răbdare, răbdare, răbdare, răbdare, răbdare! Răbdare, răbdare, răbdare, răbdare! Şi când ar părea că-i gătată, ia-i de la capăt: răbdare, răbdare, răbdare, răbdare!  Şi când ar părea că-i gătată, ia-o iar de la capăt: răbdare, răbdare, răbdare, răbdare, răbdare, răbdare, răbdare! Nu până la prăşit, ci până la sfârşit. Mânca-te-ar Raiul!”.

Moş Putregai, cum îşi spunea, sau “hârb legat cu sârmă”, a depănat poveşti cu sfinţi, a vorbit despre Împăratul Cuvintelor, Sfântul Vasile cel Mare, a amintit despre “filosofia cea mai înaltă” – filosofia morţii (“cea mai mare înţelepciune, care îl păzeşte pe om de tot păcatul şi-l duce la fericirea veşnică este ca pururea să vadă moartea înaintea lui”).

 A vorbit despre cei nouă ani şi şapte luni trăiţi în munţi, ascuns de frica securităţii comuniste. Şi, din tot ce a spus părintele Cleopa, cel puţin un pasaj rămâne absolut memorabil. L-am numit Liturghia Păsărilor:

“(…) Îmi plăceau paserile de noapte, care nu văd ziua. Era buha, albăstrie cu galben, are coc, cânta doar la miezul nopii, şi o ştiam după cum mvâf – mmvââff –mvâf! E şi babiţa, mai mare ca buha, şi care face precum câinii, pe vârful stâncilor, la miezul nopţii, vara: ham, ham – ham – ham – ham – ham – ham – ham – ham – ham! Cine o aude zice: <Ia uite, mă, s-o suit dracu’ acolo şi face precum câinele!>. Mai e şi sitarul, săracul, care-i o pasăre cu coada scurtă, galbenă, şi care cântă cum plâng copiii când îi scaldă: eaîîîîî – îîîîîîî – niiia – niiia – ieaaa – niaaaa! (...) [Chiţoranul] cântă grozav, numai noaptea, de te bagă în toate boalele: iiiaaaaahhh!... Grozav! (...) Purcelul de noapte e mai mare oleacă decât corbul, zboară printre brazi şi face ca purceii: go- go – goic, goic – go – go – go – goic! Şi apoi mai este pupăza de noapte, care cântă numai în iunie, iulie şi august, tot la miezul nopţii: pă – pă – păăăă – pă – pă – păăăă – pă – pă – păăăă! (...) Şi mai sunt huhurezii, <flăcăîi codrilor> (...). Ei sunt galbeni, cu coc, îs mai mici ca buha, iar când cântă chiuie grozav: uuuuuuuhhh. Apoi îşi deschid aripile şi fac: uhu – uhuuu – hu! Unul cântă pe muntele ăsta, iar altul îi răspunde pe muntele celălalt. <Flăcăii codrilor>...”.      

--

Citește și: