PSD visează la voturile diasporei

PSD visează la voturile diasporei
Publicat: 26/11/2017, 20:45

Ca glumă e bună! Iată anunțul ministrului Muncii: „Românii care au plecat în afara granițelor lucrează în IT, sunt și mulți medici plecați, mulți care lucrează în construcții, mulți, în agricultură. Anul acesta ne-am dat seama, dar vom vedea și în anii următori, că va trebui să găsim soluții pentru atragerea înapoi a românilor. (…) În ultimii ani vorbim despre un deficit foarte mare pe piața muncii din România în ceea ce privește IT-ul, construcțiile și agricultura. Dacă mâine sunt 12.000 de absolvenți de IT ei vor fi imediat absorbiți de piață în următoarea săptămână; medicii – scoatem posturi de medici la concurs și nu se prezintă nimeni, sau oricum pe 10 locuri se prezintă un singur candidat”.

Știm că Olguța Vasilescu, emițătoarea anunțului disperat, posedă simțul umorului… Dar nu și pe cel al realității. Îi aducem la cunoștință pe această cale că: potrivit sociologilor rămași acasă, după 1989, jumătate din populația activă a României a plecat să muncească afară (îi reamintim că 16 ani din această perioadă, social-democrații au guvernat țara); că un foarte recent raport al ONU confirmă faptul că România ocupă un „onorant” loc doi în topul mondial al migrației, după Siria, trei milioane și jumătate de români muncind, astăzi, în străinătate; INS estima, în primăvara acestui an, că în ultimul deceniu populația țării a scăzut cu două milioane de persoane ca urmare a emigrației în masă (jumătate din această perioadă guvernarea aparținând PSD); că potrivit unor analize recente, nouă români părăsesc țara în fiecare oră, specialiștii susținând că până la sfârșitul acestui an, alți aproape 100.000 de oameni vor pleca din România; că în urma ultimei revoluții fiscale, tocmai IT-iștii au fost tăiați de la unele beneficii salariale – fiind nevoie de noi precizări, ulterioare, emise de guvern -, alte milioane de salariați fiind pasibili, în urma manevrelor revoluționar-fiscale, de „pedeapsa” cu tăierea din salariu, începând cu ianuarie 2018.

Ca să nu mai intrăm în profunzimea evenimentelor care au loc în țară: mitinguri săptămânale, organizate în toate orașele mari, de confederațiile sindicale și de societatea civilă, cărora li se alătură, mai nou, opoziția politică, cu toții cerând stoparea bulversării sistemului fiscal, a sistemului juridic, a sistemului administrativ (în perioada imediat următoare), a turnurii, cel puțin curioase, și tot mai vizibile, pe care o ia, în ultimul timp, politica noastră externă, care protestează împotriva impredictibilității jocului scumpirilor carburanților, gazelor și energiei (electrice și termice), situație care a condus la explozia prețurilor în aval.

Ca să nu mai vorbim de lipsa unor politici coerente, în principal în „Sănătate”, în „Educație”, apoi în domenii privind natalitata, administrația locală, perspectiva unei vieți mai bune, decente, mai echitabil retribuite.

Nu știu prin ce metode încearcă Lia Olguța Vasilescu să-i convingă pe tinerii obișnuiți cu bunul simț european să se întoarcă acasă… Poate cu mostre de limbaj de speluncă politică, gen „Am pierdut prea mult timp azi cu un securist mititel și neînsemnat ca Dvs… Prindeți viteză că are Cioloș nevoie de un argat acolo!”, adresate unor colegi de partid cu păreri personale.

Nu știu dacă ministrul a citit, măcar de curiozitate, mesajele înscrise pe pancartele românilor care protestează, de aproape un an, în fața Palatului Victoria, a Palatului Parlamentului, în piețele marilor orașe?!

Dacă nu, are ocazia. S-au strâns, deja, în Piața Victoriei, și în alte piețe din țară, zeci de mii de oameni. Mulți dintre ei susțin că politicile actualului guvern sunt tot atâtea motive pentru care se gândesc serios să părăsească România, chiar mâine.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Restricții la o mare bancă din România. Cum vor fi afectați clienții
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Cel mai căutat fugar american, prins în Piața Sf. Petru din Vatican