Proiectul de țară – depus de președintele Iohannis la Muzeul Dezideratelor

Proiectul de țară - depus de președintele Iohannis la Muzeul Dezideratelor
Publicat: 29/09/2017, 18:08
Acum un an, Klaus Iohannis ne făcea inimile să tresalte: „Durata acestui proces nu poate fi foarte scurtă, nu reușim să elaborăm în câteva săptămâni un astfel de Proiect de țară. Pe de altă parte, nici nu cred că este bine să ne întindem ani de zile în discuții pentru ce vrem. Eu evaluez că vom fi în stare să realizăm, în această comisie, documentul primar în aproximativ o jumătate de an, după care obligatoriu urmează o largă consultare publică și, cred eu, consensualizare politică. Întregul proces poate fi finalizat în aproximativ un an de zile”.
Când a trecut „aproximativ o jumătate de an” fără consultare și consensualizare, am priceput că acel „document strategic scurt, clar, ușor de înțeles”, cum frumos îl definea Președintele, menit să stabilească „liniile generale de dezvoltare ale României”, va fi așezat la loc de cinste în Muzeul Dezideratelor – instituția cea mai eficientă a României moderne.
E imposibil să emiți judecăți de valoare despre reforma Uniunii Europene – în afara sleitului slogan „să aducem Uniunea mai aproape de cetățeni” (Iohannis la Tallinn)- dacă nu știi cine ești și ce vrei. „Eu îmi doresc ca la finalul acestui întreg proces de elaborare a unui Proiect de țară să avem un document strategic care ne dă răspunsuri la întrebările ce sunt importante pentru România: ce ne definește, cu ce ne identificăm în lume, cu ce ne identificăm în Europa”. Bine zis!
Atâta doar că n-avem Proiect de țară. Avem însă un solid Proiect de supraviețuire, pe care l-am putea numi „La remorcă” – fără idei, fără inițiative, pe mutește la remorca UE, la remorca NATO.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce înseamnă ca Ucraina să piardă războiul cu Rusia. Trei scenarii
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
Anunț-îngrijorător despre Kate Middleton, după ce a spus public că are cancer! Starea ei de...
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Interdicție completă în România din 9 aprilie. Legea n-are excepţii. Amendă 1000 lei
Cum să faci 1 milion de euro în 5 ani! Discuție cu analistul financiar Iancu...
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
"A vrut să experimenteze pe copil". Un tată și-a lăsat bebelușul să moară de foame...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Cercetătorii au găsit o genă care protejează împotriva Alzheimer