Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
3081 vizualizări 21 feb 2017

Abdullah al II-lea este, deocamdată, singurul lider arab din zonă care s-a întâlnit personal cu preşedintele Trump. S-a întâmplat la începutul lui februarie, pentru mai puţin de o oră, în marja Micului Dejun cu Rugăciune (unde Preşedintele a rostit celebrele cuvinte ”Nu trebuie să încetăm să Îi cerem lui Dumnezeu înţelepciune pentru a sluji publicului conform voii Sale”; preşedintele Americii aşteaptă încă să i se îndeplinească ruga).

Monarhul iordanian n-a întreprins atunci călătoria la Washington doar din spirit competiţional (şefii statelor arabe se întrec în a-l gratula pe Donald J. Trump). S-a dus, ca aliat al Statelor Unite, să accentueze un mesaj extrem de important al liderilor din regiune (cei pe care i-a invocat cu hiperoptimism Netanyahu, la conferinţa de presă din 15 februarie), mesaj care ajunsese deja, prin varii canale, la Casa Albă: mutarea ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim – promisiune pe care o făcuse Trump în campanie, în repetate rânduri şi tam-tamul novicelui, angajându-se ferm că va fi primul demers al mandatului său – ar fi o mare greşeală. Pentru vecinii Israelului (mai apropiaţi şi mai îndepărtaţi, sunniţi sau şiiţi) ar fi însemnat renunţarea oficială la soluţia a două state, prin urmare la crearea unui stat palestinian.

La întâlnirea de astăzi, Abdullah al II-lea şi Al-Sisi (primul conducător arab care l-a felicitat telefonic pe Trump, după instalarea la Casa Albă, cu care preşedintele american a constatat imediat că are ”o chimie specială”) au subliniat acelaşi lucru – o altă soluţie decât aceea a două state e periculoasă pentru Orientul Mijlociu.

Primit cu obişnuitele onoruri la Palatul Al-Ittihadiya (”Unirii”), regele Iordaniei şi-a armonizat poziţiile cu preşedintele Egiptului, în vederea summitului Ligii Arabe, pe ţara sa îl va găzdui în martie. Conflictul sunnito-şiit din Orientul Mijlociu va fi, probabil, unul dintre subiectele  fierbinţi.

Urmărind astăzi ceremoniile de la Al-Ittihadiya (reşedinţă oficială construită de preşedintele Mubarak, într-un fost hotel de lux), mi-au venit în minte imaginile Primăverii Arabe, din ianuarie 2011. Palatul - încojurat de o mare de oameni care cereau demisia preşedintelui şi tancurile care apărau palatul cu tunurile îndreptate spre ziduri, nu spre mulţime, fiindcă ofiţerii superiori juraseră că nu vor trage niciodată în „măreţul popor egiptean”.

În primăvara aceea, regele Abdullah al II-lea a scăpat ca prin urechile acului să fie măturat de revolte.   

Le-or fi egiptenii şi iordanienii ”prieteni” Israelului – cum îl încredinţa Netanyahu pe Trump - dar mai prieteni sunt cu palestinienii.   

Citește și: