Președintele Trump, entertainer-ul agenților CIA

Președintele Trump, entertainer-ul agenților CIA
Publicat: 24/01/2017, 23:48

Presa a oferit frânturi prea puțin semnificative, din speech-ul pe care l-a ținut acolo și s-a concentrat mai ales pe anecdotica legată de schimbul de replici de săptămânile trecute dintre fostul șef al Agenției și pe atunci Președintele ales, în legătura cu implicarea serviciilor secrete rusești în campania electorală și câteva alte picanterii.

Sâmbătă l-a luat cu el și pe Mike Pompeo, viitorul șef (între timp confirmat de Congres) al CIA. A vorbit în fața a patru sute de oameni, majoritatea veniți în ziua lor liberă să îl asculte.

Nu e nevoie de nici un comentariu. E Donald J. Trump în toată măreția lui. Cel care le spune șăgalnic că va veni a doua șansă de a le lua irakienilor petrolul. Trump căruia, ascultându-i discursul și apoi încercând să-l traduc (nu e deloc ușor, în molozul de superlative, printre fraze eliptice), m-au trecut transpirații reci.

Trei sferturi din speech – astăzi, restul mâine. E important să-l aveți pe tot. Orice v-aș povesti despre Președintele Americii, n-aș face-o mai bine decât se povestește el însuși.

Trec peste scurta referire (pe alocuri intraductibilă) la adresa presei lipsite de onestitate, susținută de râsetele celor prezenți.

PREȘEDINTELE STATELOR UNITE: „(…) Vreau să vă spun că nu există nimeni care aibă un sentiment mai puternic legat de comunitatea de intelligence și de CIA ca Donald Trump. Nimeni! (Aplauze). Zidul din spatele meu (plin cu stele, 117 în ultimii 40 de ani, în memoria celor căzuți în linia întâi, n.m.) e foarte, foarte special (…). E uimitor. Iar noi apreciem cu adevărat ceea ce ați făcut ca să ne arătați ceva foarte special. Întreaga voastră echipă – oameni speciali, uimitori. Foarte, foarte puțini pot face jobul pe care îl faceți voi. Și vreau să știți că sunt în spatele vostru. Și știu că, poate, uneori n-ați primit sprijinul pe care l-ați fi dorit, și sunteți pe cale să obțineți foarte mult sprijin. Poate veți spune: vă rugăm, nu dorim atâta sprijin. (Râsete). Domnule Președinte, vă rugăm, nu dorim atât de mult sprijin! (Râsete). Dar îl veți primi. Și cred că toată lumea din această încăpere știe asta. Știți, armata și constrângerea legii, vorbind în general.., dar armata ne-a oferit un procentaj fantastic de voturi. Am avut un succes incredibil în alegeri obținând votul militarilor. Și probabil, aproape toată lumea din această încăpere a votat pentru mine, dar n-am să vă cer să ridicați mâinile dacă ați făcut-o. (Râsete). Însă aș garanta pentru mare parte, fiindcă suntem pe aceeași lungime de undă, oameni buni! (Aplauze). El știe. I-au luat lui Brian vreo 30 de secunde să constate asta, fiindcă noi știm că suntem pe aceeași lungime de undă. Suntem pe cale să realizăm lucruri mari. Pe cale să realizăm lucruri mari! Am purtat aceste războaie o perioadă mai lungă decât orice războaie pe care le-am purtat. Nu am folosit adevăratele abilități pe care le avem. Am fost reținuți. Trebuie să scăpăm de ISIS! Să scăpăm de ISIS! (Aplauze). N-avem încotro! Terorismul radical islamic. Și – am spus-o ieri – trebuie să fie șters de pe fața pământului. E o nenorocire. E o nenorocire! Și, știți, pot înțelege cealaltă parte. Putem înțelege toți cealaltă parte. Pot exista războaie între țări, pot exista războaie. Se poate înțelege ce s-a întâmplat. Dar asta e ceva ce chiar nimeni nu poate înțelege. E un nivel al ticăloșiei nemaivăzut. Veți merge colo și veți face o treabă fenomenală. Îi vom pune capăt. E timpul! Chiar acum e timpul să-i punem capăt. Aveți pe cineva care a venit acum și e extraordinar. Pentru diferitele poziții de Secretar pentru Asta și pentru Cealaltă și toate aceste ranguri mari am văzut cinci, șase, șapte, opt oameni. Și am avut o tranziție grozavă. Am avut o uimitoare echipă de talente. Și, apropo, generalul Flynn (Michael T. Flynn, consilierul pentru Securitate Națională, n.m.) e aici. Ridică mâinile! Ce băiat bun! (Aplauze). Și Reince (Reinhold Richard „Reince” Priebus, șeful Cancelariei prezidențiale, n.m.) și întreaga mea echipă! Reince – știți – lor nu le pasă de Reince. E un tip politic care s-a dovedit un superstar, nu? Nu e nevoie să vorbim despre Reince. Dar am făcut-o, am avut un succes colosal, colosal. Așa că, atunci când i-am intervievat pe toți acești candidați, pe care Reince și întreaga sa echipă i-au scos în față, a mers foarte, foarte repede, a mers atât de repede pentru că am văzut șase sau șapte sau opt candidați pentru Secretarul Agriculturii, pe care tocmai l-am numit ieri, Sonny Perdue, fostul guvernator al Georgiei. Un tip fantastic. Dar am văzut șase, șapte sau opt persoane pentru o singură poziție. Toată lumea a vrut asta. Dar m-am întâlnit cu Mike Pompeo (Michael Richard Pompeo n.m.) și a fost singurul tip pe care l-am întâlnit. N-am vrut să mai văd pe altcineva. Am spus: anulați-i pe toți ceilalți! Anulați. Acum, el a fost aprobat, în principiu, dar ei (Congresul, n.m.) fac mici jocuri politice cu mine (între timp, Pompeo a primit votul Congresului). A fost unul dintre cei trei: noaptea trecută, după cum știți, generalul Mattis – fantastic tip! – și generalul Kelly au obținut aprobările. (Aplauze). Și Mike Pompeo ar fi trebuit să fie în acel grup. Urma să fie trei. Vă puteți închipui toate astea, băieți? Oamenii respectă, știți, respectă această judecată militară. Toți oamenii mei politici n-o fac atât de bine. Oamenii politici n-o fac la fel de bine ca voi. Îi vom trece pe toți prin Congresul, dar unora le va trebui puțin mai mult timp ca altora. Însă Mike a fost literalmente – am avut un grup de …nouă? persoane diferite. Acum, trebuie să vă spun, nu-mi pasă că am anulat opt întâlniri. N-a fost cel mai rău lucru din lume. Dar l-am întâlnit pe el și am zis: e atât de bun! Numărul unu din promoția lui la West Point. Acum știu o mulțime de lucruri despre West Point. Sunt un om care crede foarte tare în mediul academic. De fapt, spun de fiecare dată că am avut un unchi care a fost mare profesor la MIT (Institutul de Tehnologie din Massachusetts, n.m.) timp de 35 de ani și care a făcut o treabă fantastică în atât de multe și diferite feluri, academic – a fost un geniu universitar – și apoi ei spun: este Donald Trump un intelectual? Credeți-mă, semăn cu o persoană inteligentă. (Râsete). Și am recunoscut pe loc. Deci, el (Mike Pompeo, n.m.) a fost numărul unu la West Point, și a fost, de asemenea, mai presus de toate, numărul 1 la Harvard Law School. Apoi s-a decis să intre în armată. Și a candidat pentru Congres. Și tot ce a făcut a fost un homerun (lovituri de succes în baseball, n.m.). Oameni îl plac, dar – mai important pentru mine – toată lumea îl respectă. Și când i-am spus lui Paul Ryan (președintele Camerei Reprezentanților, n.m.) că vreau să fac asta, aș zice că a fost singura persoană nu în totalitate încântată – e adevărat, Mike? Pentru că, a spus, nu vreau să-l pierd pe tipul ăsta. Însă voi veți obține o stea absolută. Sunteți pe cale de a obține o nestemată. E o nestemată! (Aplauze). O să vedeți. O să vedeți. Și mulți dintre voi îl cunosc oricum. Dar o să vedeți. Și, încă o dată, avem oameni extraordinari, dar acesta e ceva – va fi foarte special, pentru că el e omul – dacă ar fi să-l numesc pe cel mai important, acesta ar fi cu siguranță, probabil – știți, în anumite feluri, ați putea spune că e omul meu cel mai important. Voi vă faceți treaba cum și-o fac toți din această încăpere. Și generalii sunt minunați, iar lupta e minunată. Dacă se dă direcția corectă, băiete, lupta devine mai ușoară. Și, băiete, pierdem doar puține vieți și câștigăm repede. Și asta e ceea ce trebuie să facem. Trebuie să începem să câștigăm din nou! Știți, când eram tânăr – firește, mă simt tânăr, ca la 30, 35, 39. (Râsete). Cineva a spus: ești tânăr? Am spus: cred că sunt tânăr. Știți, m-am oprit – când eram în ultima lună de campanie – patru opriri, cinci opriri, șapte opriri. Discursuri, discursuri, în fața a 25.000, 30.000 de oameni, 15.000, 19.000 de la o oprire la alta. Mă simt tânăr. Când eram tânăr – și cred că toți suntem într-un fel tineri – când eram tânăr am fost întotdeauna câștigători în această țară. Am câștigat cu comerțul. Am câștigat cu războaiele. La o anumită vârstă, îmi amintesc că am auzit de la unul dintre dascăli: „Statele Unite n-au pierdut niciodată un război”. Și apoi, după aceea, e ca și când n-am câștigat nimic. N-am mai câștigat. Vechea expresie „Biruitorului îi aparține prada” – v-o amintiți. Obișnuiam întotdeauna să spun: păstrați petrolul! N-am fost un fan al Irakului. N-am vrut să intrăm în Irak. Dar am să vă spun că atunci când am intrat am ieșit greșit. Și mereu am spus, în legătură cu asta: păstrați petrolul. Acum o spun din motive economice. Dar, dacă te gândești la asta, Mike, dacă păstram petrolul n-ai fi existat probabil ISIS, pentru că de-acolo și-au scos banii în primul rând. Așa că trebuia să păstrăm petrolul. Dar, bine… (Râsete). Poate veți avea o altă șansă. Dar treaba e că ar fi trebuit păstrat petrolul”.

(Va urma).

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Anunț pentru toți românii care au CARDURI pentru ALIMENTE. Pe 25 Aprilie a fost ultima...
Păstrăv în crustă crocantă. Rețetă perfectă de Florii
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Sofia Vicoveanca, luată prin surprindere de Victor Rebengiuc: "Un exemplu de urmat". Gestul incredibil făcut de...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Peste 100 de prizonieri au evadat dintr-o închisoare afectată de inundații