Poporul pe care nu-l merită

Poporul pe care nu-l merită
Publicat: 07/02/2017, 16:48

Oamenii din Piețe spală obrazul României, pătat de politicieni.

Așteptam ca Președintele să fie impecabil, să se pătrundă de solemnitatea misiunii sale. „Și-a făcut treaba”, conform unei sintagme la modă. A formulat idei corecte, dar cu gestică și zâmbete largi – un cabotinaj fără nici o legătură cu momentul grav prin care trece țara.

România nu se află într-o criză politică – are o majoritate parlamentară solidă, câștigată prin alegeri libere și – spre deosebire de toate celelalte – cinstite. Nu e cazul să ne îndreptăm spre anticipate cu o opoziție penibilă. Are dreptate Klaus Iohannis, care precizează însă „în această fază”, părând să aibă proiectul lui.

Țara noastră trece printr-o profundă criză de încredere, generată de hoția amestecată cu prostie a actualilor guvernanți. Nu se poate, are dreptate Klaus Iohannis, ca România să fie sacrificată pentru ca un grup de politicieni, în frunte cu președintele PSD, să scape de pușcărie.

Asta nu înțeleg oamenii care protestează la Cotroceni. Guvernul Dragnea, condus de Grindeanu, le-a oferit deja câteva facilități economice binemeritate, dar n-a dat de la el, ci din taxele și impozitele celor care protestează în Piețe. Bieții oameni au fost mințiți că, dacă Guvernul va cădea, li se va lua și ce nu li s-a dat. E dreptul lor să aibă pensii decente, au muncit din greu pentru ele, nu e cadoul unor magnanimi magnați de partid.

Dar despre oamenii aceștia, care ar trebui să fie în egală măsură românii lui, Președintele Iohannis n-a catadicsit să spună nimic. Ceea ce se va vădi încă și mai grav decât pare acum.îi

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică