Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
5639 vizualizări 8 apr 2017

Aş fi zis “de ce i-a declarat război”, dar război doar Congresul e abilitat să declare. Acţiunea comandată de preşedintele Trump, cu consultarea unui cerc restrâns de apropiaţi, tot război se numeşte. Faptul că nu s-a ostenit să respecte normele internaţionale e un semnal cât se poate de îngrijorător pentru toată lumea. Coroborat cu informaţiile pe care le avem acum, umflă pânzele conspiraţioniştilor.

Ce n-au vizat rachetele americane? Nu au urmărit să distrugă depozitul de arme chimice de la baza aeriană din Shayrat. Nici n-ar fi putut s-o facă, fără să producă - cum spuneam zilele trecute, referitor la teoria rusească - un atac chimic prin procură. Nu au urmărit să distrugă pistele, ca urmare, conform martorilor oculari, baza aeriană a devenit funcţională la nici 24 de ore de la bombardament. Ruşii fiind anunţaţi cu o oră înainte – ceea ce e firesc pentru acel teatru de operaţii – era de aşteptat că îi vor anunţa şi pe sirieni.

Cele 80 de milioane (peanuts, pentru producătorii de armament) aruncate pe Tomahawk-uri n-au descurajat, nici măcar n-au impresionat pe nimeni în regiune. (Laudele entuziaste venite de pe falia sunnită - simple artificii retorice). Tomahawk-urile n-au limitat eventualul arsenal rezidual de arme chimice al Siriei. N-au salvat nişte copii de la gazare, n-au protejat inocenţi. Dacă i-ar fi păsat cu adevărat de soarta civililor, pe care atât de telegenic a deplâns-o acum. Trump nu le-ar fi închis porţile Americii. Cele 59 de rachete de croazieră nu au reconstruit influenţa pierdută a Statelor Unite în Orientul Mijlociu, nu l-au speriat pe preşedintele Chinei într-atât încât să le scoată nord-coreenilor (redutabil instrument de negociere) armele chimice pe urechi; au dat, în schimb, apă la moara propagandei ruseşti.

Dacă n-a fost o acţiune impulsivă sau de imagine (sau şi una şi alta), atacul împotriva Siriei ar mirosi a înţelegere între americani şi ruşi. Şi Putin, şi Trump au probleme grele acasă, iar o întâmplare ca asta distrage atenţia, după manual. Scenariul are însă prea multe hibe. La fel de lipsit de coerenţă e şi scenariul în care ruşii îl ajută pe Trump să scape de acuzaţia că ar fi pe mână cu ei. Turcia, care jubilează şi va fi, probabil, singura care va profita de situaţie, n-ar fi fost capabilă - dacă ne luăm după un alt scenariu -  să îndese sarin în buzunarele rebelilor pe care îi sponsorizează, iar apoi să cheme aviaţia siriană.

Singurul lucru cert din toată această poveste, pe care lipsa de profesionalism şi de experienţă a echipei lui Trump o face mai tenebroasă decât este: imaginea preşedintelui Americii – un megaloman pripit, fără viziune, fără o strategie pentru Orientul Mijlociu, înconjurat de sfătuitori nepregătiţi şi obedienţi, tronând în “Situation Room”, parodie sinistră a lui Barack Obama.

Citește și: