Papa Negru. Obediența cadaverică

Papa Negru. Obediența cadaverică
Publicat: 27/10/2016, 22:03

S-a spus că, fiind de sute de ani oamenii cei mai influenți de pe pământ, iezuiții controlează tot, de-a valma: serviciile secrete – de la CIA la Mossad și FSB – francmasoneria, sistemul bancar, sistemul solar, corporațiile, CFR-ul (nu Căile Ferate Române, din păcate, ci Council on Foreign Relations), aflându-se pe mână cu Illuminati (organizația secretă a unor mișunători diabolici, cu care se sperie între ei proiectanții de teorii ale conspirației).

Iezuiții sunt, pur și simplu, cel mai mare ordin religios din Biserica Romano-Catolică, fondat în 1540 de bascul Ignatiu de Loyola și companionii săi. Sanctificat în 1622, statuia lui – cu o carte în mână – e așezată în biserica Sfântului Petru din Vatican (pe pagina din stânga a cărții e săpată deviza ordinului: Ad majorem Dei gloriam, „Pentru cea mai mare slavă a lui Dumnezeu”).

Un ordin de misionari, care a avut mereu o disciplină cazonă, o ierarhie riguroasă și s-a înconjurat de o aură de mister – foarte învățații săi membri făcând oficiul de consilieri și duhovnici ai mai marilor lumii. Porecliți, din pricina aceasta, „Politicienii lui Dumnezeu”, au depus încă de la înființare un legământ de obiediență oarbă față de Papă. Cu toate acestea, nu toți Papii i-au dorit în prejmă, existând destule perioade în istorie când au fost interziși, marginalizați, masacrați.

Aceeași obediență absolută o manifestă iezuiții și față de conducătorul lor, așa-numita „obediență cadaverică”. În fața Superiorului General, ca reprezentant al dreptului divin pe pământ, membrii Companiei lui Isus își taie propria voință, lăsându-se purtați de voința lui. E motivul pentru care Generalul iezuiților a primit porecla de Papă Negru. Chiar alegerea lui – pe viață – o calchiază pe cea din conclavul Vaticanului.

Admirați pentru austeritatea și cultura lor, polemiști iscusiți, unii de-a dreptul maeștri ai sofismului, mereu sumbri și înveșmântați în negru, iezuiții nu acceptau în trecut ranguri în înaltul cler catolic. Nici acum nu o fac fără rezerve.

Jorge Mario Bergoglio este iezuit. Poate că asta e șansa lui de a-și duce reformele până la capăt.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce înseamnă ca Ucraina să piardă războiul cu Rusia. Trei scenarii
Ce salariu primește un angajat la 'împinge tava' în Mamaia, acum, în 2024. Are o...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Fermierii aruncă tone de legume în timp ce samsarii din piețe vând marfa cu 200%...
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna...
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă...
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone...
Adio, doamnă! Vestea morții ei a picat ca un trăsnet
Ce a făcut Mădălin Paul Păduran cu câteva ore înainte de accident! Dezvăluirile făcute de...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să...
Schimbare uriașă în ROMÂNIA. Anunț de la Guvern azi, 20 APRILIE: Am decis foarte clar
S-a închis un cunoscut post TV. Nu s-a mai putut face nimic
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
"Dumnezeu s-o ierte!" De ce a murit, de fapt, Naomi! Acum s-a aflat!
Gabriela Cristea, despre sacrificiile prin care a trecut pentru a ajunge un antreprenor de succes:...
"A scos o canistră şi a turnat pe el". Cine este bărbatul care și-a dat...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Schimbările climatice ar crește numărul de AVC-uri