2 martie 201723:331855

“Oricine poate fi Papă, dovadă că şi eu sunt”

Printre munţii de scrisori pe care le-a primit Ioan al XXIII-lea a fost şi a unui puşti pe nume Bruno.

“Dragul meu Papă, nu sunt hotărât. Aş vrea să mă fac poliţist sau papă. Tu ce părere ai?”. Şi-a făcut timp să-i răspundă: “Dragul meu Bruno, dacă vrei să îmi cunoşti părerea, aş spune să înveţi ca să ajungi poliţist. Oricine poate fi Papă, dovadă că şi eu sunt”.

Teologul catolic american George Weigel povesteşte un episod legat de momentul în care, în iunie 1959, în enciclica “Ad Petri cathedram”, Papa Ioan al XXIII-lea şi-a anunţat oficial intenţia de a convoca un Conciliu. “Cardinalul Giovanni Battista Montini (care, în iunie 1963, i-a urmat în Scaun sub numele de Paul al VI-lea şi urma să continue lucrările Conciliului Vatican II, n.m.) a chemat un prieten şi i-a spus îngrijorat: acest sfânt băieţel bătrân nici nu-şi dă seama ce cuib de viespi stârneşte”.

“Sfântul băieţel bătrân”, cum l-a numit prietenul său Montini (pe atunci arhiepiscop de Milano), a purces cu bunăcredinţă şi seninătate să reformeze Biserica, eliberând-o din recluziune şi  adaptând-o cerinţelor slujitorilor lui Dumnezeu. El, Papa,  servus servorum, slujitorul slujitorilor, era decis să ofere credincioşilor nu excomunicări noi, ci “leacul milostivirii”.

Pe 11 octombrie 1962, în noaptea deschiderii Conciliului, în Piaţa Sfântului Petru, credincioşii  cântau şi-l strigau. A ieşit la balcon şi a rostit celebrul Discurs al Lunii, în care i-a îndemnat pe oameni ca, atunci când vor ajunge acasă, să-şi îmbrăţişeze copiii, spunându-le că e o îmbrăţişare din partea Papei.
 
Inima lui, ca “o sferă din cel mai limpede cristal” a suportat cu îngăduinţă toate afronturile. A fost poreclit “Papa turcofil” (în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost trimis al Sfântului Scaun – o funcţie mai măruntă decât cea de nunţiu, adică ambasador -  în Bulgaria, Turcia şi Grecia. La intervenţia lui, mulţi orfani din Transnistria au putut să fugă la Istanbul şi de acolo în Palestina). S-a spus că  e evreu, pentru că, în perioada Holocaustului, a iniţiat aşa-numita acţiune “Botezul”, oferind evreilor certificate false de botez, salvând astfel sute de vieţi. S-a spus că e evreu şi nu mai poate ocupa Scaunul Papal, pentru că a întâmpinat o delegaţie a rabinilor din Ierusalim cu tulburătoarele cuvintele “Sunt Iosif, fratele vostru”. S-a spus că e evreu, pentru că a întrerupt Liturghia de Paşti din 1960, scoţând pentru totdeauna din rugăciune adjectivul “perfidis”, referitor la evrei (dar cu un an înainte eliminase dintr-o altă rugăciune formula “întunericul idolatriei sau islamului”). S-a spus că ba că e mason, ba că e modernist, ba că e retrograd. A fost poreclit “Papa bolşevic”, reproşându-i-se că, în documentele Conciliului, câte s-au redactat sub binecuvântarea sa, n-a condamnat comunismul, fiindcă făcuse un pact cu sovieticii ca să îngăduie reprezentanţilor Patriarhiei să participe la Vatican II, unde una dintre teme era unirea creştinilor.

În cartierul Beyoğlu din Istanbul, pe bulevardul İstiklal la numărul 171, în faţa bisericii Sfântului Anton de Padova se află statuia lui de serafim bonom, cu zâmbetul fâstâcit şi urechile ca nişte aripi – marele Papă Ioan al XXIII-lea.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.