30 mai 201723:511673

Oaia ca brand de ţară. Era şi timpul…

Cum te iau ăştia, pe nepregătite, cu câte-o megaprostie, eşti pasibil, tu, român mioritic, să te trezeşti că te usuci şi-ţi cade frunza. Asta ne mai trebuia: să scoatem frunza lui Udrea din brandul turistic de ţară şi să punem în loc o oaie…

Auzi la Becali: „Dacă stau bine şi mă gândesc, mult mai bine ne reprezintă Mioriţa decât o simplă frunză care ne-a costat şi foarte mulţi bani. (…) Este reprezentativ pentru neamul nostru oaia. Din strămoşi ne tragem ca fiind oieri, ciobani, păstori. (...) Dacă eu sunt turist străin, mă atrage oaia prin har şi prin duh”.

Doamne, ferească-ne Dumnezeu! Păi, şi dacă unii dintre noi nu suntem turişti străini, ca Becali, ne mai atrage oaia prin har şi duh, de vreme ce s-a stabilit că, şi ea, e săracă cu duhul?

Mai pe urmă, îl înţeleg şi pe nea Gigi, pentru că el e prea ocupat cu fotbalul, mulsul de dimineaţă şi consumul brânzei ulterioare, dar celorlalţi - miniştri, secretari de stat, administratori, dregători - le atrag atenţia că din toate poveştile-astea cu ciobani, pe noi, ca popor, nu oaia ne reprezintă, ci baltagul!

„Baltagul”, însuşi, romanul lui Sadoveanu – idee „plagiată” după „Balada Mioriţa” - fiind chintesenţa evoluţiei şi ieşirii noastre din pădure, cu turmele sporite, după căsăpirea „ortomanilor”.

Că de aia suntem unde ne aflăm: pe motiv că, dacă se ridică unul dintre noi – cu excepţia cocalarilor, politicienilor şi a unora care au plecat din ţară, la timp – îl tragem înapoi, în rahat.

Astfel, abia acest episod mi se pare, cu adevărat, reprezentativ, fiind ilustrat, de minune, prin aducerea în atenţia colectivă a unei surate a oii – capra. Pe sistem: „Să moară capra vecinului, colegului-cioban, ortomanului etc!”.

După cum reiese din poveste, practic, capra este adevăratul simbol al sacrificării pe altarul involuţiei noastre, de la daci la români, oaia fiind doar un personaj secundar schematic, care, în principiu, nu schimbă nimic şi nici nu generează emoţie sau ceva – afară de o istorie desfăşurată în capul ciobănaşului-victimă.

În consecinţă, dacă din „Mioriţa”, precursoarea „Baltagului”, n-am aflat, cu adevărat, încheierea, preferând să ne identificăm cu ciobănaşul letargic – spre a deveni, nu-i aşa, mioritici –, nu şi cu atacatorii obraznici, - de parcă n-ar fi fost tot români -, din romanul lui Sadoveanu am înţeles exact-exact cum se rezolvă problema în spaţiul, mioritic, la o supărare: cu baltagul..

În consecinţă, care ar putea fi legătura oii cu subţirimea caracterului şi cu brandul turistic de ţară despre care ne-a vorbit Becali? Niciuna.     

Ca să nu mai spunem că, în scandalul mioarelor ca brand, Gigi Becali n-a zis, nici pe departe, câte erau de zis. Ia fiţi atenţi la ministrul Agriculturii, Petre Daea:

„Oaia este o statuie vie! Uitaţi-vă dumneavoastră în orice parte a ţării cât de frumos este acest animal pe păşunile verzi ale ţarii româneşti“. Aşa… „Dar frunza, ce facem cu frunza?!”, a fost întrebat ministrul. „Frunza o are toată lumea, dar oi ca în România nu”.

Şi „apoteoza”: „Lângă oaie, găseşti o frunză, lângă frunză, nu poţi să găseşti o oaie“.

Dar halatu’?! Halatu’, cât e halatu’?!

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.