O întrebare pe care nimeni nu vrea să o pună

O întrebare pe care nimeni nu vrea să o pună
Publicat: 20/09/2015, 18:45

Statul român punea la dispoziție cash și pachete de acțiuni la unele din cele mai valoroase companii pe care le mai avea în portofoliu-Petrom, Romgaz, Hidroelectrica, Transgaz, Transelectrica etc.- pentru aceste despăgubiri.

Afacerea a fost însă confiscată după 2008 de cei care stăteau în spatele celor aflați la putere, PNL, PDL, UDMR sau PSD. Ei au preluat drepturi litigioase ale moștenitorilor care plăngeau pe la ușile ANRP, au intrat în față la despăgubiri, au mituit membrii comisiei de evaluare a despăgubirilor, au intrat în posesia banilor sau a acțiunilor de la Fondul Proprietatea, au vândut acțiunile pe piața gri sau la bursă și în final au împărțit banii. Milioane, zeci și câteva sute de milioane de euro.

Acum câteva zile, Dorin Cocoș, fostul soț al Elenei Udrea și unul dintre finanțatorii PDL, dacă nu chiar a tuturor partidelor, a dat o declarație cutremurătoare în privința modului cum s-au desfășurat afacerile la ANRP-Autoritatea Națională de Restituire a Proprietăților, cum se dădea mită și cum se împărțeau banii, cu nume, prenume și sume.

Dorin Cocoș a început să vorbească, probabil că și Horia Sima, care a încasat cea mai mare despăgubire, de 127 de milioane de euro, supraevaluată, din care aproape 100 de milioane de euro este considerată supraevaluată. Probabil că mai sunt și alții care au descris la DNA cum intrau în posesia drepturilor de despăgubire, cum ajungeau în comisia de evaluare și cum erau supraevaluate și în final cum transformau niște hârtii în cash real.

Asta este o parte a afacerii. Cealaltă parte, de care se vorbește mai puțin, este legată de lichidizarea acestor titluri, de preluare acțiunilor la Fondul Proprietatea și vânzarea acestora, atât pe piața gri, cât și apoi după listarea la bursă.

În 25 ianuarie 2011, Fondul Proprietatea s-a listat la bursă, având ca acționari Statul, prin Ministerul Finanțelor-40%, câteva fonduri străine de investiții, printre care Elliott, East Capital sau Cartezian-25%, restul titlurilor aparținând retailului.

Deci fondurile străine au cumpărat acțiuni de pe piața gri, de la cei care au obținut din partea comisiei de evaluare drepturi de despăgubire.

După listarea la bursă fondurile străine au continuat să cumpere acțiuni pe măsură ce ANRP recunoștea titlurile, iar Ministerul Finanțelor plătea despăgubirile în acțiuni la Fondul Proprietatea.

Întrebarea este cât au știut înainte fondurile străine de investiții de modul cum unii sau alții intrau în posesia titlurilor de despăgubire și apoi a acțiunilor la Fondul Proprietatea, pachete de acțiuni pe care ei apoi le cumpărau?

Dacă ar fi stat să cumpere de la retail cu sutele de acțiuni pe zi, nu cu milioanele, Elliott nu ar fi ajuns niciodată așa repede principalul acționar de la Fondul Poprietatea.

Americanii aveau bani, sute de milioane de dolari de investit, dar aveau nevoie de pachete importante de acțiuni, nu de „fărâmiturile”pe care le deținea retailul.Pe de altă parte și cei care intrau în posesia titlurilor de despăgubire, fie legal, fie prin modalitatea lui Cocoș, aveau nevoie ulterior de un comparator, unde” să se descarce”, cum se spune în limbajul bursier.

Cum a ajuns peste noapte un fond american, condus de un miliardar numit Paul Singer, la Fondul Proprietatea, într-o țară săracă cu un risc ridicat, dar cu politicieni corupți și finanțatorii lor foarte bogați?

România este dată ca exemplu, ca fiind o țară destul de coruptă, dar și acestă corupție este finanțată de undeva și de către cineva.Corupție fără bani nu există.

Elliott a investit în afacerea Fondul Proprietatea 300-400 de milioane de dolari în 2 ani și in final își va face de 4-5 ori banii, la modul cum își răscumpără acțiunile acum FondulProprietatea sau cum dă dividende. Dar nu numai Elliott a făcut bani din Fondul Proprietatea.

Cocoș&company au recunoscut cum au intrat în posesia titlurilor de despăgubire. În acest caz ancheta DNA sau justiția se poate îndrepta și împotriva celor care au cumpărat ulterior acțiuni pe piața gri sau pe piața bursieră în tranzacții speciale de la Cocoș&company?Cine știe?Nu toțI cumpărătorii „acțiunilor lui Cocoș&company”și-au vândut mai departe acțiunile la FondulProprietatea. Încă mai sunt în posesia lor.

Între timp, la finalul lunii aprilie, FondulProprietatea s-a listat la Londra, probabil că fără nici o legătură, Elliott și alți investitori străini și-au transferat o bună parte a acțiunilor de la București în GDR-urile FonduluiProprietatea de la Londra. Altă piață, altă jurisdicție.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
Care este starea de sănătate a Regelui Charles al III-lea. Familia Regală Britanică a făcut...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la...
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Un studiu arată că vitamina D ar putea crește rezistența la cancer