5 iunie 201717:172521

„Multă lume, puţini oameni!”

Citesc un titlu: „Enervat de gesturile unor spectatori, Florin Piersic Jr a părăsit scena de teatru în timpul piesei”.

„Apoi, ştirea în sine: „Florin Piersic Jr. a părăsit scena de teatru, joi, în timpul unei piese în care juca, după ce doi spectatori, dintre care unul situat în primul rând, nu şi-au închis telefoanele, care au început să sune în timpul reprezentaţiei”.

Pentru moment sunt tentat să spun c-ar fi trebuit să-i ignore; că sunt „infinit” de destui indivizi lipsiţi de educaţie; de bunul-simţ necesar; oameni mărunţi la suflet, care vin la teatru pentru că îi „scot” partenerii (poate mai oneşti, poate mai în trend), la o „culturalizare” forţată; pentru că e de fiţe; „ca să ne vadă lumea şi pe noi…

Că totuşi, pe lângă zidul acesta de urechi antifonate şi minţi date pe mute, există şi ceilalţi: oamenii-„spectacol”, care calcă scândura odată cu actorul; care se încarcă de stare; de inefabil; care „se inoculează” în pielea, în carnea, în starea, măruntaiele şi creierul artistului-om-personaj; care joacă fiecare replică, odată cu el; care tremură, vibrează, râd, plâng, se strâmbă, cad, se eliberează, se încarcă de energii, se ridică peste mizeriile cotidiene, despărţind apele, ca Moise.

Ştiu oameni care au văzut de zeci de ori un spectacol, pentru un actor, pentru doi, pentru toţi. „Tu ştii - îmi spune unul, care a avut revelaţia Dumnezeului-teatru - că niciodată, dar niciodată, un spectacol nu seamănă cu altul? Că un actor nu joacă, egal cu el însuşi, de la o seară la alta”.

Poate că ştiu,  poate că nu ştiu…

Sunt tentat să spun că pentru ei, pentru oamenii aceştia, ar fi trebuit să joace; că pe ei n-ar fi trebuit să-i scoată din stare, abrupt, poate egoist; să le sfâşie perdeaua de lumină; să le tragă scândura de sub picioare.

Că pe ei, telefoanele e foarte posibil să nu-i deranjeze, aşa cum nu-i deranjează la serviciu, pe stradă, în mijloacele de transport, în biserică, la nunţi, în spitale, la înmormântări. Că liniştea, sensibilităţile, stările, iubirile sau intimităţile lor sunt alterate, tocite, matizate de sunetul neîntrerupt al sutelor de milioane de telefoane.

Că două telefoane, pentru ei, e nimic, Că abia acolo, la teatru, este oaza lor de calm, de linişte, de normalitate. Că ei, nu telefonul, ci gândul actorului îl aud.

„Că dacă joc într-o seară, pentru un singur spectator, mi-am îndeplinit menirea…”.

Da, dar acelui spectator să nu-i sune telefon!

Da! Ei bine, da! Prea ne-am obişnuit cu propriile infirmităţi sociale; cu lipsa de educaţie, cu „prezervarea” liniştilor noastre prefăcute, prefăcându-ne surzi, orbi şi muţi, ca să mai avem acces, măcar şi câteva secunde, la gândurile, stările, şi amintirile noastre, dosite, înghesuite în noi, de prea puţina linişte de care mai avem parte.

Şi atunci am înţeles: Florin Piersic Jr. a procedat corect. Nu putem accepta, la nesfârşit, mitocanii, pentru a nu-i supăra pe civilizaţi. Ei înşişi, ar trebui să fie deranjaţi; ar trebui să se deranjeze împotriva gesturilor lipsite de eleganţă.

Nu vreau să fiu patetic - nu pentru că mi-ar fi ruşine cu asta, ci pentru că nu este rostul acestui material -, dar oamenii ăştia îşi trăiesc viaţa acolo, pe scenă, cu sufletul la lumină, petrecându-şi drama de a nu putea, nici măcar, suferi în voie, de a nu-şi putea plânge, cu toată durerea, părinţii plecaţi: pentru spectatorii lor; pentru dublurile lor neştiute, pe fiecare secundă de rol; pentru toţi ceilalţi, pentru lupta lor cu ei înşişi, pentru dumirirea de sine, pentru lumina înăuntrului lor.

Pentru asta a plecat Florin Piersic Jr. de pe scenă.

Pentru asta a spus, cândva, Gheorghe Dinică – indiferent de context, textul, uneori, este valabil -, „Multă lume, puţini oameni!”.

Pentru nevoia de bun-simţ.

P.S. Oana Pellea, pe Facebook: "Citind comentarii...

Nu, nu actorul se face vinovat pentru nesimţirea unor spectatori! Unii spectatori sunt nesimţiţi. Punct. Spectatorul nesimţit lasă telefonul deschis... să-i sune în timpul spectacolului... sau se uită pe facebook sau comentează cu voce tare (în timp ce actorul îi dăruieşte timp şi viaţă, emoţie şi profesionalism) pentru că este nesimţit! Nu pentru că nu-i place piesa, sau actorul...

Spectatorul nesimţit îi deranjează pe ceilalţi spectatori şi pe cei de pe scenă! Punct. Actorul nu este lăutarul ce îl plăteşti să vină la masa ta! Spectatorul plăteşte un bilet de intrare într-o locaţie unde se desfăşoară un act artistic. Spectatorul plătind biletul nu cumpără dreptul de a şi bate joc şi de a umili artistul! Dacă ne facem că nu auzim sau că nu vedem... o facem din respect faţă de ceilalţi spectatori. Dacă sună de multe ori în timpul unui spectacol... actorul e liber să facă observaţie sau să oprească spectacolul! Punct".

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.