23 decembrie 201516:462434

Moş -Tenitorii

Zeci de masini în faţa lui, vreo zece ore de condus, pe umerii şi în privirea lui. Acum stă. Şi mai devreme stătea în acelaşi loc. Şi-o să mai stea ceva.

Portbagajul şi banchetele sunt pline de pungi şi bagaje, cu lucruri personale şi cadouri. Neambalate, cumpărate în timp, pe rând, stau împrăştiate în pungi de rafie şi bagaje roase la colţuri.

Sunt primite din familie şi ţine la ele. Pe lângă asta, nici n-ar da alţi bani pe unele noi, care doar ar arata mai bine, dar nu ar fi la fel de eficiente şi rezistente.

În valiza albastră, între rândul de tricouri şi cel de pantaloni, a îngramădit un costum de Moş Crăciun. Cu tot cu barbă şi fes rosu. N-are curea neagră lată, dar găseşte el ceva pe-acasă, printre vechituri, cu care să-şi strângă haina roşie, puţin mare.

Capătul cozii este departe, abia dacă vede clădirea rece, urâtă, gri a vămii. În depărtare, distinge doar semnalizarea luminoasă, care confirmă că intri în România.

Europa de Vest este puţin mai goală de români în perioada sărbătorilor, dar mai plină de turişti.

Cei mai mulţi dintre ei, în puţin timp, vor fi prima amintire a unui copil care primeşte ceva de la Moş Crăciun. Sau a doua. Sau poate ultima. La vamă, este o coadă de Moşi Crăciun sub acoperire. N-au reni să zboare, iar caii putere nu-i ajuta nici ei la nimic acum.

De cealaltă parte a barierei, Grinch a ocupat Nădlacul, îmbrăcat în costum de vameş. Sau de ministru. Graniţa României, spre interiorul ei, este o frână. Ar trebui să fie o trambulină dintr-un parc de copii, o gazdă ca-n dicţionarele româneşti, o mână întinsă. Este o mână întinsă, dar una care spune ‘Stop!’.

Zeci si sute de kilometri mai încolo, sunt case, familii, copii care-şi aşteaptă părinţii, rudele, prietenii, pe care-i văd o dată sau de două ori pe an. Cei din maşini, nici baterie la telefon nu mai au, ca să le explice ca mai întârzie puţin. Moşii le spun copiilor că s-a blocat hornul de la Nadlac, ca o să caute o soluţie, pentru că Moşu’ se ţine tot timpul de cuvânt şi aduce toate cadourile.

O să mai treacă nişte ore până când toţi cei de-acolo vor intra în ţara lor. Vor intra pe drumurile naţionale şi se vor grăbi. Unii vor greşi în toată graba asta, alţii vor întârzia. Sunt şi unii care vor ajunge la timp pentru Ajun şi masa de Crăciun. Mai sunt şi unii care nu mai au aşa multe cadouri, pentru că au lasat din ele la vamă. Bir.

Vor fi copii, puţini poate, care vor fi dezamăgiţi pentru că n-a ajuns Moşu’ la timp. Acei copii vor alimenta acea supărare, o vor duce cu ei, o vor transforma în gând, în cuvânt şi apoi în faptă. Toate, de răutate sau supărare, se vor revărsa în timp asupra altor oameni.
Cei care erau Moşi pentru ei şi nu au apucat să îmbrace costumul şi să-şi ţină în braţe copiii sau nepoţii vor fi nervoşi, frustraţi. Toate se vor transforma în gând, cuvânt şi faptă. Tot asupra altor oameni. O altă coadă se formează. Un circuit al întâmplărilor, un domino emoţional.

În acelaşi timp, în capitală, se surpă asfaltul şi tronsonul de metrou mai are puţin şi se transformă în cel mai mare şanţ din Bucureşti. Pentru că cineva s-a grabit sau s-a miscat prea încet. Câteva zile mai în spate aşa s-a întâmplat şi cu o parte de autostradă.

Este o problemă de timing în ţara noastră. Ori este prea devreme, ori prea târziu şi, de prea puţine ori, la timp. Suntem cu ani în urmă în ceea ce priveşte infrastructurile, dar suntem primii la invenţii. Avem cele mai scumpe maşini şi cele mai proaste şosele, pe care merg şi căruţele. Ne plictisim repede de întâmplările fericite şi oamenii buni, dar ne revoltăm că nu creăm sau nu respectăm tradiţii. Se scurg râuri de bani în cumpărături şi investiţii, dar ne plângem că nu avem bani.

Ne lăudăm peste tot şi ne mândrim că suntem cel mai ospitalier popor, dar îi ţinem pe ai noştri pe la uşile ţării...

Ne place muzica, ne place dansul, ne place să petrecem, ne place să fim la zi cu orice modă, dar batem pasul pe loc.

Ne place valsul, cu doi paşi înainte şi unul înapoi. Poate de-asta şi succesul lui Andre Rieu la noi.

Ne place hora, sa ne învârtim doar în loc, cu chiote şi bucurie.

România este un copil, încă. Să-i fim, noi toţi, Moş Crăciun în fiecare zi şi să-i facem cadouri, nu sa i le furăm.

Sărbători liniştite!

Urmăreşte pagina de Facebook al lui Cornel Ilie, pentru a afla mai multe despre activitatea sa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.