Microfonul Philips și ecosistemul justiției

E ceva care plutește în aer și îl face radioactiv. Nu respirăm aer, ci suspiciune.

Ne simțim urmăriți, privim bănuitor în jur, și, ca o consecință directă, unii dintre noi au ajuns să își calculeze importanța după un algoritm complicat ce poate fi redus, până la urmă, la un concurs pentru atenția serviciilor. „Serviciile” te fac și tot ele te desfac. Nu ești ascultat, nu exiști. Stenogramele devin diplome de validare care, uneori, te pot duce la închisoare. Deh, unii mai au și ghinion.

De cealaltă parte, serviciile secrete nu fac cine știe ce eforturi pentru reduce dimensiunile umbrei cu care acoperă România. Încă îmi mai aduc aminte de un domn care oprit acum mulți ani o ceartă între domni ușor abțiguiți folosindu-și legitimația de la SRI. Respectăm serviciile și beți.

Dincolo de asta, nu reușesc să identific niciun caz în care controlul civil asupra acestor instituții să se fi manifestat măcar vag critic. Din contră, comisiile parlamentare dedicate sunt dovada supremă că forma bate fondul și funcția gradul. Cred că ne-am obișnuit prea mult cu această imagine ca să mai avem timp să realizăm cât de greșită este. Și spun asta în lumina recentelor declarații ale domnei Monica Macovei care a aruncat în piață valoarea de un miliard de euro pentru tehnica de ascultare aflată la dispoziția SRI. Valoare confirmată și de ministrul Raluca Prună care spune cam așa: „Eu mă aștept să urmeze o dezbatere de societate, societatea trebuie să decidă dacă poate, dacă are mijloacele financiare, pe care noi le estimăm la în jur de un miliard de euro, resursele financiare pentru a duplica această infrastructură sau dacă nu cumva se poate folosi în continuare această infrastructură care există la acest moment în cadrul SRI”

Ministrul justiției are în vedere recenta hotărâre a Curții Constituționale care interzice SRI să mai facă interceptări în numele parchetelor. E o discuție încrâncenată zilele astea prin diverse medii, unul din argumente fiind ca astfel se dă o lovitură năucitoare anticorupției. Eu am rezerve în privința asta însă prefer să las discuția respectivă altora care cunosc mai bine rolul microfonului Philips în ecosistemul justiției.

Doamna Prună flutură, așadar, sobru-amenințător posibilitatea aruncării încă unui miliard înspre servicii. Eu i-aș propune doamnei ministru să încerce să întrebe ce s-a întâmplat cu miliardul deja cheltuit. O cifră cu 9 zerouri parte a unei ecuații cu multe necunoscute. Și aș mai întreba ne-a folosit la ceva? Se putea mai ieftin? Se putea mai ieftin și mai bine? Mai transparent, poate? Exista un calcul de eficienta? Avem nevoie de toată infrastructura aceea sau cumpărăm ca în dictaturi africane aparatură de urmărire pentru că nu știm să construim spitale?

Și ar mai fi ceva. Dacă miliardul investit în prelungitoare de urechi a fost cheltuit în beneficiul parchetelor, ce se va întâmpla acum cu instalațiile respective? Le donăm vreunui ONG, vreunui muzeu al SRI? Pentru că sigur SRI nu are ce face cu servere de un milliard în condițiile în care misiunile sale vor fi mult mai puține. Or, cel puțin așa spune logica.

Colegul Lucian Davidescu de la Voxpublica a făcut niște calcule și a tras concluzia că miliardul respectiv putea fi folosit pentru a se evita tăieri de salarii sau creșterea TVA. Eu am să spun că pierderea încrederii într-o viață normală e și mai scumpă.

Nu sugerez, ferească Sfântul Măgureanu și Maica Securitate, că nu avem nevoie de protecție de la SRI. Avem. Dar e bine să ca protecția asta să fie făcută în limite democratice și cu efecte cuantificabile. Menționarea mecanică în comunicatele DNA a colaborării cu SRI nu era decât un exercițiu banal de PR, nu o explicație serioasă care să valoreze un miliard. Cam ca meme-urile alea pe care o persoană cu umor le mai pune uneori pe pagina de Facebook a seviciului.

Avem nevoie de o discuție serioasă despre toate subiectele astea. Altfel vom continua să ducem la nesfârșit această dezbatere în care societatea spune serviciilor „Era să aveți o scamă, șefu”! Și să ne spuneți, șefu” dacă suntem coerenți când mimăm libertatea și liberul arbitru.”