Maria, Dumnezeu l-a văzut pe Oprescu

Maria, Dumnezeu l-a văzut pe Oprescu
Publicat: 06/09/2015, 15:10
Actualizat: 06/09/2015, 22:04

Iar acum, lăsându-l pe Sorin cu ale lui – omul banalizându-se demult în anecdotica de șmen, pardon, de gen, din primărie – să trecem la personajele serioase ale cazului.

De mult timp, adică de vreo patru-cinci ani, cu toții – oameni și oameni din primării, administratori de cimitire, patroni de penitenciare, urmașii brâncovenilor, bolnavii lu „dondoctor” etc -, neamul, nația, bucureșteanul, erau convinși că „priponul” – verb în cazul de față – rămăsese doar o chestiune de timp.

În consecință, întrebarea care ne duce cu gândul la toți ceilalți, mai puțin la Sorin Oprescu, este: „De ce acum?!”.

Vreo 50 la sută dintre respondenți presupun că e vorba de Victor Ponta.

Fostul lider al PSD, gestionar al banului public, prieten, apropiat și susținător al lui Oprescu, în ultimă instanță, este omul despre care se spună că a simțit lovitura DNA vs Oprescu, direct în plexul solar. Evident, din punct de vedere politic…

Ei da, mai sunt unii, oameni răi, care, de azi dimineață, își ung mașinile de socotit banii plecați de la buget spre primărie.

Alți 30 la sută dintre cei care răspund ne-ntrebați la întrebarea, „De ce acum?!” se referă la alegerile locale de anul viitor; la faptul că PNL e implicat. Câțiva se referă la eveniment, ca fiind parte din prețul unei înțelegeri între generalisim și marele PNL: „Piedone la București”. Dar ce te faci cu Băsescu, că e în stare de orice.

Restul de 20 la sută se mai gândesc. Unii cred că, până acum, DNA n-a avut destule dovezi. De parcă astea ar fi dovezi pentru imensul trecut al lu” dondoctor. Hai să fim serioși. 25 de mii, în cazul lui Sorin, e fix faza cu termopanele lui Adrian, un alt prieten al primarului.

Alții cred că Oprescu a fost ridicat ca să dea pe goarnă tot ce trebuie dat. Pe ce? Pe cine? Alte mii de presupuneri.

Personal cred că Sorin Oprescu a ajuns la DNA, pentru că așa a vrut Dumnezeu. Cum așa?! Ei, așa bine.

De câte ori ajung în fața „Marii Primării, de pe „chiul gârlii” – cum îi spunea când eram eu puști -, îmi aduc aminte vorbele Mariei, o colegă plecată la cele sfinte: „Bă, Marian, Dumnezeu nu-l vede p-ăsta (pe Oprescu n.m.), când plătește chiria pe clădirea asta, cât ar costa ca s-o cumpere?! Bă, nu mai pot!! E prea pe față, bă. Nimeni nu-l vede!”.

Uite că Dumnezeu l-a văzut. Și pentru asta, și pentru restul.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Vedeta de filme pentru adulți Jenna Jameson a mai primit o lovitură după ce medicii...
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Românca al cărei nume este gravat pe mașinile Tesla se luptă acum cu Elon Musk....
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de...
Alimentul-minune pe care japonezii îl mănâncă înainte de a merge la somn. Se trezesc fericiți...
Cum s-a schimbat viața "europenilor" din Siliștea Gumești, după aderarea la UE: "Noi avem nici...
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Costel Corduneanu va fi înmormântat într-un sicriu de lux! Prețul lui atinge sume de ordinul...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Un inginer Boeing spune că producătorul american de avioane a ignorat îngrijorările legate de siguranţă:...
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
S-a dat interdicție totală în România din data de 3 Mai. Decizia este finală şi...
Mașina preferată a românilor dispare. Nu se va mai găsi deloc în Europa
A nins în România! Imagini cu florile de aprilie acoperite de stratul de omăt: „Iarna...
Mădălin s-a izbit de un copac când a aflat că iubita îl înșală! Ireal ce...
Tavi Clonda s-a săturat de jignirile din mediul online! Artistul intenționează să îi blocheze pe...
De ce Denisa Tănase nu a devenit mamă până la 37 de ani: " Îmi...
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui...
Corpurile femeilor au devenit „câmpuri de luptă”, avertizează ONU