Mahmud Abbas – ultimul tren către pace

Cetățenii din Cisiordania sunt prea puțin pătrunși de eveniment. Interesul lor e îndreptat mai degrabă spre soarta conaționalilor din închisorile insraeliene, care sunt într-a zecea zi de grevă a foamei. (Cer îngrijire medicală corespunzătoare, telefoane publice ca să poată lua legătura cu familiile, extinderea orelor de vizită, cărți).

Nu trebuie să aștept sfârșitul convorbirilor oficiale ca să știu că întâlnirea Abbas-Trump nu va produce nici un efect. Abu Mazen (după numele de „război”) a fost cel mai comod interlocutor palestinian al Israelului și al Statelor Unite. A fost, fiindcă vârsta (82 de ani) și poziția sa șubrezită de prea multele cedări și compromisuri nu-l mai duc nicăieri.

Spectacolul Congresului Fatah din decembrie trecut, când a făcut ultima demonstrație de forță în cadrul propriului partid, nu i-a adus putere de negociere în plus. Vizita la Washington îi va obloji vanitatea, însă nu va putea să dea -așa cum își dorește – un semnal de control a situației pentru cei de acasă și din regiune.

Administrația americană e mai proisraeliană ca oricând, iar premierul Netanyahu – mai de decis să nu demareze procesul de pace, pe care abia l-a oprit în urmă cu patru ani.
Președintele Trump îl va îmbrățișa călduros pe președintele Abbas, îl va umple de superlative, va declara că au avut un dialog minunat și îl va privi îndepărtându-se pe peluza Casei Albe ca pe ultimul tren către pace.