Liderii UE, alarmați de interesul lui Trump pentru Inițiativa celor Trei Mări

Liderii UE, alarmați de interesul lui Trump pentru Inițiativa celor Trei Mări
Publicat: 06/07/2017, 10:20
Actualizat: 10/01/2020, 21:24

Faptul că Donald J. Trump va participa la a doua întrunire a Inițiativei poloneze a celor Trei Mări e de natură să-i îngrijoreze serios pe liderii UE, care deocamdată dau pe surse semnale de neliniște.

Inițiativa Celor Trei Mări, ale cărei baze au fost puse în urmă cu doi ani de Polonia și Croația, și-a desfășurat primul summit în vara lui 2016 la Dubrovnik.

Ideea președintelui Duda e o actualizare preponderent economică a proiectului strategic interbelic al marelui om de stat Józef PiÅ‚sudski, menit atunci să confedereze Polonia și Lituania pentru a ține piept expansionismului rus și a celui german. Spre deosebire de vechiul Intermarium, Inițiativa celor Trei Mări (Marea Neagră, Baltica și Adriatica) se referă la colaborarea, mai cu seamă în materie de tansporturi și energie, dintre țări central și est-europene.

Majoritatea analiștilor văd în aceast proiect de confederație un Grup de la Vișegrad (Polonia, Cehia, Slovacia și Ungaria) lărgit, adăugându-i-se în primă instanță România și Ucraina, apoi Țările Baltice, Finlanda, Suedia și Norvegia. Majoritatea liderilor Uniunii Europene consideră Înițiativa celor Trei Mări fie o alternativă pentru momentul ruperii UE, fie chiar o tentativă de dezbinare a acesteia.

România a privit cu rezervă Inițiativa, trimițând anul trecut la Dubrovnik, la summitul cu cea mai înaltă reprezentare, un secretar de stat în Externe. Faptul că mâine, la Warșovia, va participa chiar președintele Iohannis nu înseamnă că țara noastră a avansat în formularea unei poziții oficiale ferme.

Prezența președintelui Trump este considerată ca o încurajare a naționalismului și antieuropenismului promovat de partidul președintelui Duda și o ofensă adusă Germaniei lui Merkel și Franței lui Macron.

Reprezentanții Casei Albe au anunțat că pragmaticul președintele Americii va fi interesat să promoveze exporturile de gaze în regiune.

Vizita lui Trump în Polonia, o țară despre care nu știe mare lucru, situată într-o regiune sensibilă despre care nu știe mare lucru, nu va schimba echilibrele instantaneu geopolitice din zonă, dar poate stârni noi tensiuni cu Germania.

România, care n-a cultivat aproape deloc parteneriatul strategic cu Polonia, se prezintă, din păcate, în aceste jocuri regionale, în continuare fără un proiect de țară.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Avertismentul lui Donald Tusk. „Ştiu că sună devastator, dar a început o nouă eră: era...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se...
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv,...
Explozie la rafinăria Petromidia. A fost activat Planul Roșu de Intervenție. Care este cauza incendiului
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Motivul inedit pentru care Volkswagen modifică logo-ul bine-cunosut - VIDEO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Decizia aşteptată de toată România. Se va întâmpla în 2024. Ciolacu: Vă asigur
Omenirea, speriată cu strategii pentru o nouă pandemie. Ce s-a întâmplat la Geneva
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Tatăl lui Mirel Dragomir, despre crima sângeroasă comisă de fiul său: "Nu pot să-l privesc...
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să...
Oamenii de știință au descoperit efectul ciudat al sarcinii asupra vârstei biologice