Klaus și Wasilica, două genii abile

Klaus și Wasilica, două genii abile
Publicat: 18/07/2018, 15:02
Actualizat: 10/01/2020, 07:57

Dacă liderul de la Casa Albă își zice „geniu stabil”, ai noștri de la Cotroceni și Victoria sunt genii de-a dreptul abile.

Premierul a intrat astăzi la ora 10.25 pe poarta Cotrocenilor și a ieșit la ora 11.10, după nici patruzeci de minute de stat la masa verde.

De ieri se fac o groază de speculații în legătură cu această întrevedere. Cei mai mulți observatori au fost convinși că Președintele o cheamă pe Șefa Executivului ca să se încredințeze că nu va da, printr-o Ordonanță de Urgență, amnistie și grațiere – omagiul adus de PSD Centenarului Marii Unirii. Alți observatori, mai sus plasați, au vorbit despre faptul că întâiul și al patrulea om în stat s-au întâlnit să se concilieze, (în vederea preluării, din 1 ianuarie, a președinției Consiliului UE) cum i-a sfătuit președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker: țineți aproape și în linie dreaptă!

Iată ce au discutat cei doi, conform unui comunicat al Guvernului:

– stadiul pregătirii dosarelor și a temelor de interes în vederea preluării președinției Consiliului Uniunii Europene;

– aspectele tehnice, de infrastructură și program;

– prioritățile programului de lucru al președinției române la Consiliul UE;

– calendarul acțiunilor Executivului în prima parte a anului 2019;

– contribuția României, „de o manieră constructivă, la definirea și promovarea interesului comun european, la asigurarea unității și coeziunii între statele membre, precum și la reapropierea cetățenilor de Uniunea Europeană”;

– principalele obiective asumate de România, în raport cu dosarele europene majore;

– răspunsurile adecvate noilor realități și provocări cărora Uniunea Europeană și statele membre trebuie să le facă față;

Analiști bine informați se jură că, în cele aproape patruzeci de minute, au fost atinse și alte subiecte.

Ce s-ar fi întâmplat dacă Președintele și Premierul ar fi stat față în față mai mult de o oră? Ce alte chestiuni de mare importanță ar fi abordat, în cazul în care ar fi avut la dispoziție încă douăzeci de minute? Îndrăznesc să sugerez câteva:

– situația KELT-9b, exoplaneta cu cele mai mari temperaturi;

– facultatea de germinație a seminței de rapiță;

– noile modele de computere MacBook Pro;

– conținutul sarcofagului din perioada ptolemeică, descoperit recent în Egipt;

– destinul tragic al ultimului rinocer alb;

– trimiterea primelor navete cu pensionari români pe lună.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Am fost la ambasada Rusiei să văd „Provocarea”, filmul interzis în România. S-a stricat ceva...
Ce salariu primește un angajat la 'împinge tava' în Mamaia, acum, în 2024. Are o...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Mișcarea strategică a lui Putin în Marea Neagră. Fotografii din satelit arată unde și-au mutat...
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna...
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă...
Afacerea cu care investitorii arabi ar putea da lovitura în România. Şeicii vor să facă...
Adio, doamnă! Vestea morții ei a picat ca un trăsnet
Ce a făcut Mădălin Paul Păduran cu câteva ore înainte de accident! Dezvăluirile făcute de...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să...
Schimbare uriașă în ROMÂNIA. Anunț de la Guvern azi, 20 APRILIE: Am decis foarte clar
Pozele devin filme cu un singur click. Vestea momentului de la Microsoft
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
"Dumnezeu s-o ierte!" De ce a murit, de fapt, Naomi! Acum s-a aflat!
Gabriela Cristea, despre sacrificiile prin care a trecut pentru a ajunge un antreprenor de succes:...
"A scos o canistră şi a turnat pe el". Cine este bărbatul care și-a dat...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Modul ciudat prin care tardigradele supraviețuiesc radiațiilor