Klaus Iohannis – în Săptămâna Sfidării Lelia Munteanu Editorial

Klaus Iohannis - în Săptămâna Sfidării Lelia Munteanu Editorial
Publicat: 29/06/2018, 07:57
Actualizat: 09/01/2020, 05:05

Suntem în a douăzeci și doua zi de când Curtea Constituțională a publicat motivarea deciziei prin care îi cere lui Președintelui României să semneze decretul de demitere a Procurorului Șef al Direcției Naționale Anticorupție.

„Aștept motivarea Curții, pe care o vom citi până o înțelegem sau până înțelegem ceva din ea, după care voi comunica ce trebuie făcut sau ce voi face eu mai exact”. Nu cred că Iohannis a folosit pluralul majestății. Cred că se referea la aparatul de specialitate al Administrației Prezidențiale. Oricum, anticipa multe și complicate niveluri de lectură. Atunci a oferit românilor primul koan, prima cimilitură: va respecta Constituția „indiferent ce se întâmplă”. Dar a respecta Constituția înseamnă a respecta decizia Curții Constituționale (din acest cerc virtuos nu putem ieși) și ar fi avut timp prea destul să o facă.

De douăzeci și două de zile, Președintele României ține presa în răspunsuri echivoce și glumițe scrâșnite.

Marțea trecută, în a treisprezecea zi de la publicarea motivației, la insistența jurnaliștilor, a declarat: „Și această săptămână este dedicată cititului”.

Am înțeles că ceea ce un specialist în drept constituțional pricepe instantaneu, unui nespecialist dornic să înțeleagă „ceva” îi ia câteva ore, poate câteva zile. Fie și o întreagă Săptămână a Lecturii, în cazul în care își permite luxul re-re-re-recitirii.

Dacă ar fi silabisit cele 133 de pagini, până acum tot ar fi scos-o la capăt.

Săptămâna Lecturii s-a încheiat. Președintele Klaus Iohannis a intrat senin în Săptămâna Sfidării.

Klaus Iohannis are ghinion și nu doar în a înțelege ce citește. La cinci zile după ce și-a anunțat candidatura pentru un al doilea mandat, ieri, și-a văzut partidul care i-a jurat credință (PNL) rostogolindu-se pe tobogan. Dacă liberalii n-au avut chef să convingă câțiva parlamentari oricând dispuși la tranzacții, cum vor putea să convingă un electorat că, de pildă, în Epoca Instantaneității, trebuie să voteze un președinte – cum să-i spun? – profund nepripit.

Nimeni nu se aștepta ca Moțiunea de Cenzură să doboare Guvernul Vasilica. Cu majoritatea pe care o are în Legislativ, numai Dragnea își poate dărâma guvernele. Dar ca pentru eșec să dai vina, ca un păcălici, la câteva ore după numărarea voturilor, pe… lipsa de responsabilitate a parlamentarilor PSD (Orban la RTV) e cea mai gogonată formă de orb(an)ire politică.

Nu știu dacă, până la sfârșitul lui 2019, după testul europarlamentarelor, partidul lui Ludovic Orban va mai avea abilități de locomotivă pentru Klaus Iohannis. Cred mai degrabă că se va transforma în samovar.

Detașat de România, exercitându-și misiunea (cum remarca perfect un comentator) „cu asistența ambasadelor”, Klaus Iohannis pare a fi mereu în urma timpului.
Dacă Președintele își închipuie că va pedala spre al doilea mandat cu societatea civilă, s-ar putea să aibă o cruntă dezamăgire. Minunile nu se întâmplă din cinci în cinci ani.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
Mama Andreei Morega, studenta ucisă la Timișoara, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Vouchere de 1.900 DE EURO pentru cei care au CASĂ LA CURTE. Anunțul venit chiar...
Vești proaste de la Casa de Pensii. Peste 1,5 milioane pensionari nu vor mai primi...
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Topirea calotelor glaciare modifică forma Pământului și îi accelerează rotația